Acționarii Complexului Energetic Oltenia au hotărât, luni, 2 martie a.c., în cadrul unei ședințe extraordinare, constituirea garanțiilor asupra unor bunuri aflate în proprietatea companiei energetice, în vederea garantării împrumutului de 251 de milioane de euro, cu titlu de ajutor de stat individual de salvare acordat de Ministerul Finanțelor Publice, necesar pentru achiziționarea certificatelor de carbon aferente anului precedent. Astfel, CEO a garantat împrumutul, printre altele, cu sediul și terenul aferent din Târgu-Jiu, cu blocul energetic nr.6 de la Termocentrala Rovinari, cu mai multe terenuri și clădiri, dar și cu Hostelul ,,Miami”.
Clădirea în care funcționează sediul CE Oltenia și terenul aferent, din strada A.I Cuza din Târg-Jiu, clădirea și terenul companiei din cartierul Debarcader, Hostelul ,,Miami” și trei terenuri de pe centura municipiului sunt doar o parte din imobilele cu care CEO a garantat împrumutul de 1,2 miliarde de lei pe care-l va accesa de la Trezoreria Statului. Acționarii companiei au aprobat, la începutul acestei săptămâni, constituirea garanțiilor, sub forma sechestrului asigurătoriu și asupra altor bunuri ale companiei. Astfel, blocul energetic nr.6 de la Sucursala Electrocentrale Rovinari, precum și mai multe clădiri și terenuri din incinta termocentralei vor intra sub sechestru. De asemenea, AGA a decis că și sediul UPRUM Rovinari și terenurile aferente, precum și clădirea EMC – Roșia Rovinari să fie imobilizate pentru garantarea împrumutului. Reamintim că, potrivit memorandumului adoptat de Guvern, la finalul anului trecut, CE Oltenia va primi un împrumut sub forma unui ajutor de salvare, în sumă de 1,2 miliarde de lei, pentru a putea plăti certificatele de CO2 pentru 2019. Urmează ca în termen de șase luni de la acordare, compania fie să ramburseze împrumutul, fie să prezinte un program de restructurare pe care Guvernul îl va notifica Comisiei Europene în vederea obținerii unui ajutor de stat pentru restructurare.
Claudiu Matei
Blocul 6 este acela făcut din 2012 de chinezi. Poate fi gajat , că nu prezintă niciun pericol !