În anul 1950 după ce am absolvit A.S.E. Facultatea de Ştiinţe Economice-specialitatea Economie Politică, am fost repartizat ca economist la Combinatul Siderurgic Hunedoara. Am refuzat repartiţia şi am cerut să revin în sectorul de unde venisem- învăţământ- sector în care lucra şi soţia mea. Cu foarte mare greutate am obţinut schimbarea repartiţiei şi am revenit în învăţământ.
Având studii superioare am fost încadrat ca director la gimnaziul Săcelu. Gimnaziul avea condiţii bune de funcţionare dar, în ceea ce priveşte ordinea şi disciplina mai erau, încă, multe de făcut. Se obişnuiseră elevii din ultimele clase de gimnaziu, ca în orele de educaţie fizică, matematică, fizică, să plece pe râu după peşte. Deoarece, preluasem predarea matematicii şi am găsit în clasă numai fetele, explicându-mi-se că băieţii sunt la pescuit, am fost nevoit să iau nişte măsuri ceva mai severe de cum erau obişnuiţi elevii, trimiterea acasă după părinţi, comunicări scrise către părinţi, scăderea notei la purtare, discutarea lor în careul cu elevii etc.
Atunci când au venit la clasă, eu i-am certat, le-am zis secături, mai ales acelora care căutau să-şi justifice fuga de la lecţii. Nu am folosit niciodată, pedepsele corporale, în activitatea cu elevii mei. Potrivit explicaţiilor dicţionarului limbii române, secătura este un om de nimic, un netrebnic, un om lipsit de valoare, un moftangiu cu o cultură de spoială. Anii au trecut şi micile mele secături de la gimnaziu, au devenit oameni mari, unii cu studii medii şi superioare- profesori, medici, ingineri. Eu am ajuns directorul liceului de la centrul raional Tg-Cărbuneşti. Înainte de revenirea la judeţ- până în 1968, la secţia de învăţământ raională a fost numit inspector un fost elev al meu de la gimnaziu, pe numele lui mic-Valerică. Fiind, oarecum mândru, că un fost elev a ajuns inspector şcolar, aproape zilnic treceam pe la secţia de învăţământ. Îl vedeam şi pe Valerică şi mai auzeam ce noutăţi mai sunt, de ultimă oră. Şi, ce-i vine lui Valerică într-o zi, că le propune celorlalţi din secţie, să le povestească despre cum le ziceam eu, când mă supărau elevii. Cei din secţie, în frunte cu şeful Mitică Ciocârlie, crezând că cine ştie ce cuvinte urâte voi fi folosit eu în anii aceia, îl îndemnau, de zor, să spună cum le ziceam eu.
– „Ne spunea apăsat: secătură- nu-i nimic de capul tău”.
– De bătut nu v-a bătut??
– Nu. Asta nu s-a întâmplat.
– Mă, Valerică – i-am zis eu-atunci eraţi nişte- ştrengari- nu ştiu eu, dacă la vârsta aceea, puteaţi fi sau nu secături. Dar, ştii care este esenţialul în discuţia noastră??
– Nu, nu ştiu.
– Esenţialul este ca voi, foştii mei elevi, să nu fiţi secături acum, în viaţă, când sunteţi în munci de răspundere, când aveţi misiunea de a educa pe cei tineri, ca să devină oameni cinstiţi, patrioţi, oameni de omenie.
Am trecut, în continuare, pe la secţia învăţământ, nu de altceva, dar să nu creadă fostul meu elev – mica secătură – că m-a speriat cu ceva. Alţi ani au trecut. S-au format judeţele în 1968, iar în 1972 eu am fost luat la Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj, în funcţia de Inspector şc.gen.adj.. În această perioadă, fostul meu elev, Valerică a ajuns directorul gimnaziului Săcelu, tot acolo ajungând şi alţi foşti elevi, în calitate de profesori. M-am bucurat deoacere toţi îmi fuseseră elevi buni şi f. buni. Alţi, foşti elevi ai gimnaziului, au îmbrăţişat alte meserii, dar au rămas aşa cum i-am catalogat eu: nişte secături. Unii au intrat în politică, au devenit consilieri după ’89, dar n-au făcut nimic pentru oamenii din mijlocul cărora au plecat. Având, modele, nedemne de urmat, de la Bucureşti până la comună – grija lor cea mare a fost şi a rămas, goana după averi, căile de îmbogăţire, indiferent căile, cinstite sau necinstite. S-au condus şi se conduc cică, după principiul ,,Scopul scuză mijloacele” şi este drept că unii au acumulat averi frumoase care au la bază, nu munca cinstită, ci alte mijloace, folosite şi admise în societatea de după ’89, numită, nu ştiu după care criterii, de către Ion Iliescu-, ”capitalism cu faţă umană” . N-ar strica o explicaţie, pe înţelesul tuturor românilor care-i faţa umană a capitalismului promovat şi susţinut de I.Iliescu. Au fost promovate toate secăturile, renunţându-se la principiul competenţei, ţara a fost jefuită şi prost condusă, de a ajuns bietul român la sapă de lemn. Până când nu se va renunţa la provocările pe criterii politice-care au la bază INCOMPETENŢA ,,ţara noastră nu va reuşi să prospere, iar cei săraci vor ajunge şi mai săraci”. Că aşa este într-o ţară în care cei care conduc sunt,,săraci cu duhul, dar bogaţi în a găsi căile de îmbogăţire rapidă şi fără muncă”. Când am fost student la A.S.E., am învăţat că acumularea primitivă a capitalului s-a făcut în decursul a cel puţin trei generaţii. La noi, după 89, n-au trecut nici zece ani şi s-au născut – au răsărit ca din pământ – mii de capitalişti. Şi se nasc mereu, atâta timp cât la conducere se va afla o clasă politică incompetentă şi pusă pe pricopseală. Ei nu se gândesc că răbdarea are şi ea nişte limite. Ar fi o tragedie să se ajungă la ceea ce a spus poetul ” Să nu dea Dumnezeu cel sfânt/Să vrem noi sânge, nu pământ”/.
Emanoil Cinteză
