Se vorbeşte frecvent cum că neică ăla ajuns „politician” ori „om de afaceri” e „prost” sau „impostor”, „ticălos” sau „hoţ”

556

Urăsc ignoranţii şi aventurierii, nepricopsiţii mintal, pe cei care nesocotesc legea şi principiile perene ale moralei.

Îl tot aud pe meditatorul-ghinionist că vrea, cu tot dinadinsul „guvernul lui”, aşa cum a vrut şi a şterpelit, fără ghinion, cele şapte gospodării încăpătoare pe la Sibiu, enervează, la culme, zâmbăreaţa Gorghiu şi neică buldogul cu retorica şi ţâfnele lor impardonabile, care nu realizează că „tronul” nu se fortifică cu bande de tâlhari născocite de procurori şi judecători precum Eva, Bica, Motoc, Stanciu ori fostul ministru al mitei, analfabetul Berea.
Tăcutul-pas cu pas vrea un guvern al ticăloşilor şi indivizilor fără virtuţi, al favorurilor şi mitei, al parveniţilor şi impostorilor. Nu i-ar sta rău tăcutului ce caută „…lucrul bine făcut” să citească atent opera lui John Locke Eseu asupra intelectului omenesc, măcar volumul I, unde cărturarul englez caligrafia: „Invidia este o nelinişte a sufletului produsă de reflecţia noastră asupra unui lucru pe care îl dorim obţinut de cineva despre care credem că nu ar fi trebuit să-1 aibă înaintea noastră”.
Agasat de aluziile scorpionice ale lui K. lohannis şi terorizat de DNA Victor Ponta a renunţat la funcţia de preşedinte al PSD pentru ca, glăsuia el, să respecte Statutul şi să nu abată vreo umbră asupra onestităţii acestui partid ce are în substanţă izbăvirea românilor de atrocităţi, impostori, hoţi şi ticăloşi.
Uşor de observat că am abreviat desfăşurarea evenimentelor şi raţiunea autentică ca şi eventualele desfăşurări de după şedinţa Biroului Politic Naţional al PSD. Nu ascund că mă enervează „la culme” multele comentarii – de autobuz ori de făgădău sau de stat la coadă prin magazine aşteptând tigăi, oale şi ulcele la preţ redus – la fel de incompente şi inepte ca şi cele despre Iliescu, BĂSELU ori Nuţa din Pleşcoi, Bica sau Berea. Nu pentru că i-aş „apăra” pe vreunul dintre aceşti demolatori cu mine contemporani, ci pentru că, deşi sunt destul de bătrân pentru a invoca nevoia de înţelepciune şi îngăduinţă faţă de orgoliul ori vanitatea „aproapelui” nechibzuit, nu pot accepta invidia şi mentalitatea de a te repezi asupra cuiva în curs de cădere ori aflat pe treptele urcuşului onest. Să medităm, fără răgaz asupra vorbelor-proclamaţie rostite de Simion Mehedinţi: „Ura e un venin care slăbeşte şi ucide mai întâi pe cel care urăşte — fie că e vorba de un om, fie că patima s-ar întinde asupra unui neam întreg”.
Avem la îndemână o droaie de exemple pilduitoare. Mulţi semeni, unii cu scaun la cap, s-au repezit s-o porcăiască, s-o jignească în fel şi chip pe tenismana S. Halep pentru că nu a câştigat nu ştiu ce meciuri. Să ne înţelegem: niciun sportiv nu este angajat pe banii vreunui chibiţ din România – treaba lui ce face cu performanţele, cu viaţa şi cu banii lui, cu „viitorul” şi demnitatea lui. Dacă eu nu-i cer socoteală, nu-1 trag la răspundere pe X ce face şi cu ce se îndeletniceşte la serviciul lui, de unde-şi ia simbria, pe ce bază vine XX să-1 ia la întrebări pe unul sau pe altul care face tot ce poate şi care oricum îşi „semnează” munca?! Trebuie să ai multă nesimţire şi insolenţă, multă răutate şi invidie fără margini ca să te bucuri „trăgându-1 în jos” ori barând drumul celor care au iniţiativă raţională, onestă şi vor să facă ceva pentru ei şi ţara lor. Negreşit, nu pot fi toţi campioni, toţi pe locul I. Dar cu ce drept juridic şi moral se reped toţi incapabilii şi imbecilii să-i tragă în jos pe cei care încearcă „să urce” undeva?! Că e sport, că e artă, politică sau afaceri – prima grijă a găozarilor este „să dea la pământ” cu cei care au adus ori aduc onoare României. Tembelismul javrelor nu se lasă căutat!” Ani de-a rândul am auzit aprecierea concetăţenilor că mulţi politicieni şi chiar oameni de afaceri sunt nişte „proşti” sau „ticăloşi”, „impostori” sau „hoţi”. Se miră „cetăţenii de rând” cum de astfel de şarlatani nu sunt în puşcării şi din ce motive nu li se confiscă averile furate?! În privinţa primului calificativ o spun de-a dreptul: cei care afirmă despre cineva că „e prost” ar trebui să aibă curajul să meargă să-şi verifice propriul IQ (coeficientul de inteligenţă) după care să solicite lui Eva ori doamnelor Aspasia, Stanciu, Bica, Motoc şi altor mârşavi un certificat de onestitate şi moralitate – vor fi furat vreodată nelegiuiţii ăştia, vor fi înşelat pe cineva aceşti impostori, vor fi făcut vreo evaziune fiscală aceste ciudăţenii nonconstituţionale?… Nu vă faceţi iluzii 99% dintre români se declară cinstiţi şi curaţi ca lacrima („alţii” sunt ticăloşii, „alţii” sunt hoţii – dar, dacă-i aduni, după zisele şi relatările acestora, ajungi tot la 99%), iar în materie de evaziune fiscală, toţi cer bani de la stat – dar câţi se întreabă din ce buzunare şi din a cărui muncă se umple vistieria?! Aceşti puşcăriabili au secătuit bogăţia naţională, au aşternut sărăcia şi dezastrul peste sărmanii români. Să plătească alţii, ,”jmecherii” n-o să scoată niciun ban din propriul buzunar. Hoţia a adus sărăcia în România.
Am promis că mă întorc la politică şi vi se pare că am divagat, cuprins de frică. Nici vorbă! Nu poate exista politică fără convingerea cetăţeanului că aparţine statului, că de fapt el creează statul, şi că el este, la rândul lui, obligat faţă de stat. Numai de aici încolo se poate glosa despre apartenenţa la ori simpatia faţă de un partid politic, care doreşte să folosească pârghiile statului pentru a impune un program social-economic, etic şi spiritual, necesar unui număr cât mai mare de cetăţeni. Urmând aceste coordonate indelebile mă întorc la politică. Căutându-se motive inhibante Victor Ponta este acuzat în fel şi chip de nişte procurori ai DNA. Caută băgătorii de seamă, căutători de pocinoage şi „pricini de incompatibilitate”. Pentru una dintre ele a fost „absolvit” de Curtea Constituţională.
De restul – nu ştiu. Se măsluieşte ceva conex acuzaţiilor de corupţie – de vreme ce sunt invocaţi bani derulaţi între două firme de avocatură. Opus bunului simţ şi rigorilor raţiunii procurorii DNA 1-au acuzat, nu doar de corupţie – deşi era vorba de două entităţi private, nu despre funcţionari publici! -, dar şi despre spălare de bani: zice-se că firma lui V. Ponta ar fi „primit bani de la firma lui D. Şova, iar respectivii bani ar fi parvenit dintr-un act de corupţie. Prin urmare, Ponta (nu firma!) ar fi făcut „spălarea de bani”. Se ştie, totuşi, că respectivii bani au fost decontaţi pe filieră legală şi cu acte în regulă, cu impozitele şi taxele aferente! Niciun procuror nu afirmă că „acei bani” ar fi fost (a)duşi cu sacoşa ori cu paporniţa sau cu traista, fără să fi urmat circuitul oficial, prevăzut de lege!…
Nu pot prezenta amănunte – pentru că nu le ştiu. Ceea ce cunosc este că ani în şir, nişte procurori, vrednici de tot dispreţul, de la DNA ori de la alte instanţe terorizează opinia publică românească şi că, ani de-a rândul, din cauza unor procurori nemernici şi a unor judecători calpuzani, românii plătitori cinstiţi şi fără cârteală, suportă plata din bugetul statului a milioane şi milioane de lei despăgubiri cauzate de ticăloşia unor josnici ce calcă în picioare imperativele legii şi moralei.
Stau şi mă întreb: oare în scumpa mea Românie cine seamănă îngrijorare, cine nu se supune niciunei legi, cine face guvernul – Parlamentul ori procurorii potlogari şi calpuzani? DNA, aglomerată cu lichele de primă mărime, afişează nefasta ambiţie de a anunţa componenţa viitorului guvern înjghebat de lohannis-Ghinion, Gorghiu, Blaga, Predoiu, foarte posibil Berea, Igaş-Branconier, Cocoş, Nuţa din Pleşcoi, Bica şi Stanciu etc. etc…. Trăim într-o societate dezabuzată, copleşită de rău „pardosită” cu putregaiul hoţiei, jafului şi sărăciei.
Răsturnarea lumii, anul 1989, ne-a azvârlit în gol, marasm şi ruşine spirituală, analfabetism şi nimicnicie sufletească, damnaţiune şi apucături animalice, josnice, mârşave. Suntem înjugaţi la o căruţă înămolită, ne-am pierdut punctele cardinale, nu mai există niciun ideal.
Minţile fertile, generatoare de valori tind să ne părăsească. Avem aici truisme care n-au nevoie de demonstraţii. Vai de capul şi de sufletul nostru!!
Prof.univ.dr. Grigore Drondoe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.