Se trage Cupa!

692

Tragerea la sorţi pentru optimile de finală ale Cupei României va avea loc joi, 17 noiembrie, de la ora 11.00, în Sala Nicolae Dobrin de la Casa Fotbalului. Partidele se vor disputa în perioada 13-15 decembrie, de la ora 13.30, cu excepţia meciurilor televizate. Echipele au fost repartizate în două urne, după cum urmează:
Urna A: Astra, Steaua, Pandurii, Dinamo, FC Viitorul, ASA Târgu Mureş, CSM Poli Iaşi, CFR Cluj, Dacia Unirea Brăila*, CS Afumaţi*, Poli Timişoara
Urna B: CS Universitatea Craiova, FC Voluntari, Gaz Metan Mediaş, CS Mioveni, Luceafărul Oradea.
* Dacia Unirea Brăila şi CS Afumaţi se află în urna A, deoarece au eliminat în 16-imi echipe din urna A (Chiajna şi, respectiv, FC Botoşani) şi le-au preluat statutul de favorite.
Se grupează echipe din urna A cu echipe din urna B (5 jocuri) şi, în continuare, cele 6 echipe rămase în urna A se grupează între ele (3 jocuri). Pentru jocurile din optimi, sferturi de finală şi semifinale, echipele calificate vor fi repartizate în aceleaşi urne valorice ca în cadrul şaisprezecimilor, cu excepţia prevederilor art.30, alin.5.1 din ROAF, tragerea la sorţi urmând să se efectueze în mod similar.
Jocurile din şaisprezecimile, optimile şi sferturile de finală se dispută în sistem eliminatoriu, într-o singură manşă, pe terenul echipei de categorie inferioară sau mai slab clasată în campionatul precedent. În cazul în care jocurile din Cupa României urmează să fie televizate în direct şi sunt programate în nocturnă, iar clubul organizator nu dispune de un stadion dotat cu instalaţie de iluminat, jocul se va programa pe un stadion din localitatea cea mai apropiată, care îndeplineşte condiţiile regulamentare necesare disputării jocului şi televizării.
Conform art.30.9 din ROAF, în caz de egalitate după 90 de minute de joc, se procedează la prelungiri şi, după caz, la executarea loviturilor de departajare din punctul de pedeapsă.
Sferturile de finală sunt programate la 29 martie 2017, semifinale (tur) la 26 martie, returul la 17 mai, iar finala în 27 mai.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here