Se tem de explozii în grădini!

603

Mai mulți localnici de pe raza comunelor Plopșoru și Aninoasa stau cu grijă și se tem de producerea unor explozii în grădinile sau pădurile lor, după ce o firmă de prospecțiuni a început de câteva săptămâni să efectueze cercetări pentru a descoperi noi eventuale zăcăminte de petrol și gaze. Metodele de prospectare presupun și folosirea unor cantități mici de explozibil, reprezentanții firmei dând asigurări că acestea nu sunt un pericol întrucât sunt îngropate la peste 10 metri în sol și sunt detonate în timpul studiilor. Sătenii pun însă problema unor “erori” și se gândesc la posibilitatea ca exploziile să nu se producă în toate locurile în care au forat muncitorii firmei de prospecțiuni. Cornel Safta este unul dintre cei care nu a ajuns la o înțelegere cu firma respectivă și spune că mai bine de o săptămână consideră că a fost în pericol. “De vreo șapte zile au dat găuri în pădurea familiei mele și eu consider că am fost în pericol pentru că au lăsat firele de detonare la suprafață, neizolate, nenimic. Trece cineva pe aici și cine știe ce le poate face. Eu unul am mers cât mai ușor că mi-e teamă. Dacă se produce o explozie la vibrațiile mele? Pe aici pe deal nici nu mă mai găsește cineva curând”, spune bărbatul, care a mărturisit că, spre deosebire de alți săteni, nu a încheiat un acord cu firma de prospecțiuni pentru a primi eventuale despăgubiri. El a mers la Parchet și a depus o plângere prin care reclamă încălcarea proprietății sale. Un alt localnic spune că prin grădina sa sunt întinse fire și doar gândul că în pământ sunt îngropate substanțe care pot detona îl îngrozește. “Muncitorii ăștia vin, sapă și bagă ce bagă ei acolo în sol, după care pleacă mai departe pe dealuri. Eu am cinci copii acasă, iar cel mai mare are 12 ani. Plec toată ziua de acasă ca să muncesc și eu pe unde apuc și dacă se duce vreunul din copii și trage de firele alea, cine îmi garantează mie că nu sunt în pericol? Oricând se poate întâmpla o nenorocire. Mie nu mi-a spus nimeni dacă acolo e sau nu un pericol”, afirmă bărbatul. Reprezentantul firmei de prospecțiuni, Horia Chiriță, dă asigurări că nimeni nu este în pericol și că oamenii sunt în siguranță chiar și dacă ating firele respective. “Sunt cantități mici de explozibil folosite doar în anumite locuri și care sunt îngropate la peste 10 metri adâncime. Au menirea să creeze mici vibrații pentru a fi măsurate de senzorii noștri. Prin cabluri nu trece energie care să fie periculoasă pentru oameni. Avem toate aprobările și avizele posibile solicitate de autorități și nu este nici un pericol pentru nimeni. În locul acestor domni aș vedea mult mai important faptul că aproape 150 de oameni din Gorj lucrează pentru noi pe salarii bune și pentru că sunt atât de buni îi vom lua cu noi și în alte zone ale țării atunci când ne vom muta locația de aici. Oamenii pot să stea liniștiți, de altfel, noi am și mers în sate și i-am informat pentru că cu fiecare în parte am încheiat acorduri pentru a ne permite accesul pe proprietățile dumnealor”, a menționat Chiriță.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here