Se sting luminile pentru o oră! – Ora Pământului, marcată la Târgu-Jiu şi Motru

1158

Evenimentul “Earth Hour” sau Ora Pământului va fi marcat şi în acest an în Gorj.

Timp de o oră la Motru şi Târgu-Jiu se vor stinge pe 24 martie luminile, începând cu ora 20.30, luptând astfel pentru reducerea consumului de energie electrică şi a poluării. Autorităţile din Motru îndeamnă locuitorii să stingă luminile din case timp de oră, iar în Piaţa Primăriei Motru vor fi lansate lampioane.
Şi la Târgu-Jiu, sâmbătă, Cercetaşii României – Filiala Ecaterina Teodoroiu vor organiza un moment cu totul special cu ocazia Earth Hour. ”Cercetaşii din Centrul local “Ecaterina Teodoroiu” va invită, sâmbătă, între orele 20.00-20.30 să participaţi alături de noi la evenimentul desfăşurat în toată lumea, Ora Pământului. Vom organiza un moment ce constă în amplasarea de gulguţe cu lumânări în forma unui bec ce va fi stins la ora 20.30”, au anunţat reprezentanţii târgujieni ai Organizaţiei Cercetaşii României. Milioane de oameni din întreaga lume sărbătoresc sâmbătă, 24 martie, Ora Pământului (Earth Hour), stingând lumina timp de o oră, gest-simbol în lupta împotriva schimbărilor climatice, numeroase instituţii din România alăturându-se evenimentului. În România, intervalul este 20.30 – 21.30. În lupta împotriva poluării şi a încălzirii globale, clădiri celebre din întreaga lume vor rămâne în beznă timp de o oră cu ocazia Orei Pământului pentru salvarea planetei. Ora Pământului (Earth Hour) este un eveniment internaţional, organizat la finele lunii martie a fiecărui an, care are ca scop sensibilizarea utilizatorilor de energie electrică faţă de problema dioxidului de carbon emis în atmosferă la producerea energiei electrice. Ora Pământului constă în stingerea luminii şi oprirea aparatelor electrocasnice neesenţiale timp de o oră, în mod voluntar, atât de către consumatorii individuali cât şi de către instituţii şi unităţi economice. Acest eveniment este promovat de World Wide Fund for Nature Australia (WWF), un grup internaţional de lobby pentru mediu şi cotidianul australian Sydney Morning Herald. Prima Oră a Pământului a avut loc la Sydney, cel mai mare oraş din Australia, între orele 19.30 şi 20.30 la 21 martie 2007.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here