Se repară străzile din Târgu-Jiu!

1778

Primăria Târgu-Jiu a încheiat în aceste zile lucrările la strada Bucegi din municipiu, urmând însă să continue cu diverse reparații pe mai multe străzi, în plan fiind inclusă și reabilitarea străzii Griviței.,,Am terminat lucrările la strada Bucegi din municipiul Târgu-Jiu. Continuăm, zilele acestea, cu diverse reparații pe mai multe străzi din municipiu, urmând ca peste puțin timp să începem reabilitarea străzii Griviței.
Este un proiect amplu care prevede și reabilitarea sensului giratoriu de la intersecția cu strada Traian. Vom reface și trotuarele, modernizăm canalizarea pluvială și amenajăm două parcări mari lângă Liceul de Muzică și Arte Plastice ,,Constantin Brăiloiu.” De asemenea, modernizăm și iluminatul public, vor fi montați stâlpi cu lămpi cu leduri, iar cablurile vor fi trecute în subteran. Este un proiect în valoare de 1,6 milioane lei”, a declarat Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu-Jiu.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here