Se reiau concursurile pentru șefia secțiilor Chirurgie II și Ginecologie

777

Conducerea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Târgu-Jiu anunță reluarea procedurilor de concurs pentru ocuparea funcțiilor vacante de medic șef secție Ginecologie și medic șef secție Chirurgie II.

Potrivit legislației în vigoare, “pentru ocuparea funcţiei de şef de secţie, şef de laborator sau şef de serviciu concursul sau examenul se organizează la nivelul unităţii respective de către managerul unităţii sanitare publice. Solicitările unităţilor sanitare publice de organizare a concursurilor sau examenelor pentru ocuparea funcţiilor de şef de secţie, şef de laborator şi şef de serviciu se avizează de către autoritatea în a cărei subordine se află unitatea sanitară”. Astfel, în toamna anului trecut, SJU Târgu-Jiu a solicitat Consiliului Județean Gorj avizarea organizării concursurilor sau examenelor pentru ocuparea următoarelor funcţii de conducere vacante: şef de secţie la Secția Obstetrică-Ginecologie și şef de secţie la Secția Chirurgie Generală II.
Concursurile nu s-au susținut, conducerea SJU luând decizia de a relua procedurile. „Din motive obiective (imposibilitatea constituirii comisiilor de concurs pentru ocuparea funcțiilor vacante de șef secție Obstetrică-Ginecologie și Chirurgie Generală II), Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu va proceda la inițierea unor noi proceduri de organziare și desfășurare a concursurilor pentru ocuparea acestor funcții”, se arată într-o adresă semnnată de managerul Tiberiu Tătaru. La ora actuală, funcția de medic șef la Secția Chirurgie II este ocupată, în interimat, de către chirurgul Claudiu Soare, iar la Obstetrică-Ginecologie este medic șef Dumitru Pătrășcoiu.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here