Se reia circulația pe Transalpina! Cu restricții!

759

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat ieri că de pe 1 iunie se redeschide circulația rutieră pe cea mai înaltă șosea din țară.

Transalpina va fi redeschisă traficului după ce o comisie de specialiști a mers pe munte și a parcurs întregul sector dintre Rânca și Obârșia Lotrului, acolo unde sunt restricțiile rutiere pe perioada sezonului rece. Membrii comisiei nu au dialogat cu jurnaliștii, spre deosebire de alți ani în care reprezentanții presei erau invitați inclusiv să asiste la semnarea documentului care oficializa redeschiderea circulației. La bariera de beton care îi ține pe turiști blocați în zona Rânca au fost vizitatori care au fost nevoiți să se întoarcă din drum pentru că speraseră până în acel punct să găsească șoseaua deschisă. „Am venit din București, avem două zile de cazare cu familia în Rânca și ne propusesem să mergem mai departe pe Transalpina pentru că auzisem că este și o stână unde se mănâncă tradițional. Dar dacă nu s-a deschis circulația nu e o problemă, ne vom întoarce, vedem ce ne găsim de vizitat și lăsăm pe altă dată Transalpina. Dacă se deschide sâmbătă nu ne avantajează pentru că atunci noi vom fi acasă, nu mai avem cazare aici, avem alte planuri”, a spus un turist din capitală. Și totuși, din când în când de pe munte mai cobora câte un motociclist străin care s-a strecurat cu mașina printre barierele de beton și a ajuns cu bine la Rânca. „Eu am mers ieri în Apuseni, am prins și ploaie și soare, ceea ce e superb. Sunt din Elveția și în Alpi nu avem așa schimbări rapide de climă. Iar peisajul este fermecător. Nu am știut că circulația este închisă, deși am văzut că pe traseu nu m-am întâlnit aproape cu nimeni. În schimb, am întâlnit vaci umblând libere pe șosea, ceea ce m-a fascinat pentru că la noi animalele nu sunt atât de libere”, a spus un turist elvețian aflat în vacanță în țara noastră pe motocicletă. Iar după ce șoseaua va fi deschisă oficial drumul cel mai înalt din țară se va umple de motocicliști din toată Europa, Transalpina fiind un magnet pentru aceștia în perioada de vară. Circulația pe aici se va face în anumite condiții, CNAIR impunând restricții, atât de tonaj cât și de program de funcționare, de exemplu, traficul urmând să fie interzis la finalul zilei, după ora 18.00, ceea ce înseamnă că un șofer riscă să rămână pieton dacă întâlnește un echipaj de poliție după ora respectivă. „În urma verificării stării drumului de către o comisie formată din reprezentanții CNAIR (inclusiv de la DRDP Craiova și SDN), a fost luată decizia redeschiderii circulației rutiere pe Transalpina începând cu data de 1.06.2024. Sectorul de drum montan dintre Rânca și Curpăt al DN67C (Transalpina) se redeschide pe timpul zilei, în intervalul orar 08:00 – 18:00. În afara acestui interval orar accesul este interzis din cauze obiective care țin de specificul acestei zone montane aflate la mare altitudine. De asemenea limita de viteză pe acest sector de drum este de maximum 30 km/oră iar accesul autoturismelor cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone este interzis. Respectarea acestor restricții este obligatorie pentru evitarea unor evenimente periculoase și pentru deplasarea în condiții de siguranță”, a transmis CNAIR.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.