Se redeschid sau nu școlile? „Nu ne grăbim”

1482

Școlile ar putea rămâne închise și după data de 15 mai. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, spune că autoritățile nu se vor grăbi cu o decizie legată de redeschiderea școlilor. „Nu ne grăbim”, susține Tătaru, care dă exemplul Franței. Autoritățile franceze au permis elevilor să se întoarcă la ore și au apărut deja cazuri de infectare și în rândul copiilor, și în cel al cadrelor didactice.
„Am vorbit chiar sâmbătă în Franța, care a redeschis parțial școlile, și au apărut deja cazuri de infectare și în rândul copiilor, și în cel al cadrelor didactice. Primele semne după redeschidere nu sunt încurajatoare. Vom vedea. Toată Europa gândește acum pe termene de două săptămâni. Haideți să vedem ce se întâmplă”, a declarat ministrul Sănătății.
Primarul din Târgu-Jiu, Marcel Romanescu, nu este de acord cu redeschiderea școlilor după data de 15 mai. „Pandemia nu va fi eradicată la 15 mai. În Târgu-Jiu sunt clase cu câte 30-35 de copii, există un mare risc”, a declarat Romanescu. În plus, edilul atrage atenția că nici organizarea cursurilor online nu este o soluție viabilă, mai ales în mediul rural, unde nu toată lumea își permite calculator, tabletă sau abonament lunar la internet.
Șeful Societății Române de Microbiologie, medicul Alexandru Rafila, afirmă că reluarea cursurilor în unitățile de învățământ ar putea fi făcută „gradual”, începând cu universitățile și liceele, iar într-o a doua fază ar urma să poată merge la școală elevii de clase primare și gimnaziu, eventual cu înjumătățirea efectivelor din fiecare clasă și cu decalarea pauzelor.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here