Se pregăteşte greva generală! – Sindicaliştii SANITAS Gorj au pichetat Ministerul Muncii

958

Sute de persoane, membri ai SANITAS din întreaga ţară, au pichetat, joi, Ministerul Muncii. Între protestatari s-a aflat şi o delegaţie a SANITAS Gorj, în frunte cu liderul Valentin Popa. În urma discuţiilor purtate cu ministrul Lia Olguţa Vasilescu, sindicaliştii au declarat că vor continua protestele, putându-se ajunge până la greva generală.

Ca răspuns la nemulțumirile celor peste 100.000 de membri SANITAS din întreaga țară, membrii Consiliului Național SANITAS au votat programul de proteste din perioada imediat următoare: 20, 22, 27 și 29 martie – pichetarea Ministerului Muncii, Ministerului Finanțelor Publice și Ministerului Sănătății; miting de protest în a doua jumătate a lunii aprilie; în paralel, Federația SANITAS începe procedurile de declanșare a conflictului colectiv de muncă; organizațiile membre SANITAS strâng semnături pentru pregătirea grevei în sănătate și asistență socială.
Astfel, joi, 29 martie, sute de persoane, membri ai SANITAS veniţi din diverse colţuri ale ţării, au pichetat Ministerul Muncii. Între aceştia s-a aflat şi delegaţia SANITAS Gorj, în frunte cu Valentin Popa, preşedintele organizaţiei gorjene. Reprezentanţii SANITAS au avut ocazia de a purta discuţii cu Lia Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii, însă aceasta a susţinut că nu vrea ca plafonul de 30% instituit la acordarea de sporuri în sănătate să fie depăşit, fapt pentru care s-ar putea ajunge la grevă generală în sector, după cum susţin sindicaliştii.

Ce cer sindicaliştii?
Revendicările sindicaliştilor de la SANITAS sunt: Acordarea creșterilor salariale de la 1 martie 2018 pentru TOT personalul din sănătate și asistență socială; Renunțarea la plafonarea sporurilor, la nivelul de 30% pe ordonator principal de credite; Adoptarea Regulamentului de sporuri fără Anexa 10; Negocierea și încheierea Contractului Colectiv de Muncă la nivelul sectoarelor de activitate ”Sănătate” și ”Asistență socială”.
Totodată, sindicaliștii luptă pentru recuperarea pierderilor de venituri cauzate de aplicarea noilor reglementări salariale de la 1 ianuarie 2018, respectiv de transferul contribuțiilor sociale în totalitate în sarcina angajatului.
Minodora Sucea

1 COMENTARIU

  1. un doctor(nu dau nume) corupt cistiga de 4 ori mai mult numai pe o

    luna cistiga pe putin 30.000 de euro cu tot cu salar+mita de aici merg

    banii vostri de pe salarii desi stiati de ani de zile adevarul dar nu ati

    facut nimica si tot voi cereti ajutor de la stat, rusine, rusine sa va fie

    nu degeaba multa lume va blestama, copii vostri si nepotii vostri o sa

    va judece pt ca nu ati facut nimica sa salvati sanatatea desi solutii

    bune sint dar sinteti prea orbi sa puneti in practica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here