Se poate cumpăra aur din bancă

479
aurPersoanele fizice pot cumpăra, începând de ieri, aur şi din bănci, mai precis de la una singură, Piraeus Bank, au anunţat oficialii băncii.

„Aurul este pus la dispoziţia clienţilor sub formă de monede, cu o puritate de 916,7 ‰ – 22 carate, lingouri cu o puritate de 999,9 ‰ – 24 carate, sau sub formă de aur de cont care nu presupune livrare fizică”, au declarat reprezentanţii băncii.

„În prima fază, aurul va fi disponibil în 20 de unităţi Piraeus Bank, din Bucureşti şi din ţară. În 2010, urmărim să extindem această activitate în mai multe sucursale. Preţurile fluctuează în funcţie de cotaţiile XAU pe pieţele internaţionale şi includ cheltuielile de prelucrare, transport şi asigurare”, au mai spus oficialii băncii.
Procesul de cumpărare este foarte simplu. Clientul vine în una dintre cele 20 de sucursale, îşi deschide un cont curent, operaţiune care nu implică nicio obligaţie financiară din partea sa, şi apoi solicită cantitatea de aur dorită. „În cazul în care acesta este disponibil, clientul poate cumpăra pe moment. Dacă acesta nu se afla pe stoc, clientul va primi cantitatea cerută într-un interval foarte scurt de timp”, spun reprezentanţii Piraeus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here