Se-ntâlnesc „Vladimireştii”

679

Mâine 15 iunie a.c. absolvenţii Liceului „Tudor Vladimirescu” promoţia 1963 organizează întâlnirea de 50 de ani de la absolvire.

Activitatea începe la ora 10 în amfiteatrul liceului şi continuă la orele 14.00 la restaurantul „Ambasador” (fost Dantex) din Târgu-Jiu. Au preluat acest apelativ de „Vladimireştii” de la răposatul nostru coleg Sabin Borcan caz, la întâlnirea de 20 ani, în cuvântul sau, a uzat foarte mult această expresie.
Deşi s-a stins destul de repede, reputaţia sa rămâne demnă de toată lauda. La finele studiilor universitare, respectiv în anul 1968 gorjenii noştri, au ocupatt podiumul la nivel naţional.
Astfel, Sabin Borcan a fost pe locul I a fost racolat imediat de presa centrală, locul II aparţinând lui Eugen Velican cand s-a întors între gorjeni şi-a functionat 36 de ani ca profesor la Liceul Pedagogic Târgu-Jiu, iar locul III a fost ocupat de Hariana Albulescu „Umorul” (Limba şi Literatura Română şi limbile străine) a fost la înălâime. Nici „Realul” (Ştiinţele exacte) n-a fost mai prejos. Aici s-a remarcat Nicu Borcea (şeful mineritului din Gorj), Gică Rancea (fost ministru Mineritului), C. Şchiopu şi alţii cu care ne-am mândrit şi ne mândrim.
Liceul avea în acea vreme un colectiv profesoral de o deosebită probitate morală şi profesională din care faceau parte: Cornel Cârstoiu, Nicolae Dincu, Titu Rădoi, Grigore Mladin, Ica Constantinescu, Nica Cheată (Niculescu), Eugenia Şonţu (Popescu), Dumitru Cancer, Jean Popescu, Costică Spătaru, Felicia Iliescu, Fănică Petrescu, Ion Bălăveanu, Costică Popescu – Băleşti, Elena Slăvescu, Paula Romanescu, Matei Pecingină, Nicu Manta, iar în fruntea acestui colectiv era directorul Ion Talabă. Cu toţi şi-au pus amprenta asupra formării unei generaţii cu o vastă cultură generală, dovadă că, aproximativ 80% dintre absolvenţii au îmbrăţişat meseria de dascăl. Despre aceşti dascăli care au contribuit în mod direct la formarea unor generaţii cu trăsături deosebite de voinţă şi conducător nu se poate vorbi decât la superlativ. Respect şi recunoştinţă din partea noastră.
M. Rădăcină

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here