Se lansează proiectul REPERE, dedicat troițelor din Gorjul de sub munte!

1344

Asociația cultural-istorică „Dumitru și Maria Pleniceanu” și Asociația culturală Tătărescu desfășoară, în perioada 10 mai – 10 iunie 2021, Proiectul foto-documentar ,,REPERE. Rugăciuni în lemn, troițele din Gorjul de sub munte”. ,,Troițele, structuri arhitectonice religioase, sunt încărcate de semnificaţii, în ciuda unei aparente simplităţi. Sunt, dacă vreţi, veritabile rugăciuni în lemn, care invocă divinitatea pentru ocrotirea oamenilor. Potrivit tradiției, ele au fost amplasate de-a lungul timpului la intersecțiile drumurilor, plecând de la credinţa că răscrucea reprezintă un loc slab, bântuit de spirite rele, care ar putea să-i producă omului tot felul de neplăceri. Poate grăbiţi uneori, nu am acordat prea mare atenţie acestor mărturii ale credinţei. Troiţele sunt însă acolo, la marginea drumului, revărsându-şi ocrotirea asupra tuturor celor care trec pe lângă ele, cu băgare sau nebăgare de seamă”, spun organizatorii proiectului.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here