Se lansează Platforma Digitală “Consultare privind viitorul Europei cu cetățenii europeni”

4058

În această perioadă care a pus în repaus întreaga planetă mai mult ca niciodată, avem nevoie de adevăr și de surse credibile de informare. Fenomenul dezinformării online a fost deseori menționat ca fiind o mare problemă. Cetățenii își doresc mai mult decât în oricare alt timp ca Uniunea Europeană să ia atitudine împotriva dezinformării și a manipulării informațiilor și să vină în sprijinul cetățenilor Uniunii Europene cu știri care să-i sprijine și să-i susțină din toate punctele de vedere.

Revoluția digitală este luată cu asalt în această perioadă, astfel încât europenii au făcut apel la factorii de decizie să creeze condițiile necesare care să le permită tuturor să beneficieze de tehnologiile digitale, prevenind atacurile cibernetice. Cetățenii își doresc ca Uniunea Europeană în aceastăperioadă de grea încercare să ia atitudine împotriva manipulării informațiilor și să ne ajute să identificăm sursele credibile de știri. Desigur, rămâne primordială, consolidarea drepturilor cetățenilor și o mai bună protecție a datelor cu caracter personal în mediul online.

Anul 2020, în pofida acestei pandemii globale, rămâne anul lansării oficiale de către fiecare stat al Uniunii Europene a Platformei Online “Consultarea privind viitorul Europei cu cetățenii săi”, desigur, tinerii fiind principalul țel în momentul de față pentru a le acorda încrederea de a trece de la vorbe la fapte. Dorim să le acordăm șansa să se facă auziți, consultați într-o gamă largă de aspect, domenii, inclusiv din punct de vedere legislativ.

Doamna Rovana Plumb, vicepreședinte al grupului S&D în Parlamentul European, al doilea cel mai mare grup politic cu 153 de membri, după grupul PPE cu 181 de membri, este unul dintre cei nouă vicepreședinți ai social-democraților europeni, grup ce va fi condus pentru prima dată de o femeie din Spania, Iratxe Garcia.

“Sunt mândră că sunt asistată de o echipă atât de puternică. Biroul reflectă diversitatea familiei noastre politice și are echilibru de gen. Aștept cu nerăbdare să colaborez cu noul Birou cu scopul de a construi un grup puternic și de a asigura o nouă agendă pentru schimbarea în Europa“, a spus Iratxe Garcia despre noua sa echipă.

Delegația română din S&D este a cincea ca mărime după cele din Spania (20 de eurodeputați), Italia (19), Germania (16), Marea Britanie (10), Portugalia (9), deoarece dupa ieșirea Marii Britanii din UE a fost adăugat un al nouăulea europarlamentar, Victor Negrescu.

Comisia Uniunii Europene și Parlamentul European au datoria mai mult că niciodată să-și consolideze parteneriatul, cele două reprezentând vocea cetățenilor, asigurând negocierile internaționale, transparența și integritatea procesului legislativ.

Platforma online “Consultarea privind viitorul Europei cu cetățenii săi” devine primul forum online din România în anul mult încercat, 2020, înainte de Ziua Europei. Ziarul Gorjeanul va deschide această platformă alături de partenerii săi, Fundația Giedd – Președinte Conf. Dr. Ing. Cristiana Sîrbu, Bebe-Viorel Ionică – Director General al Centrului de Calcul, Fost Ministru-Secretar de Stat la Ministerul Comunicațiilor cu o experiență extraordinară de aproape 40 de ani, omul care a anticipat valoarea domeniului digital în timp și iată că s-a alăturat acestei platforme online și eurodeputatul PSD, Rovana Plumb.

“Am făcut parte din Guvernul care a lansat “Strategia Națională privind Agenda Digitală pentru România 2020”, în aceea perioadă eram Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale și Persoanelor Vârstnice. Parte din realitățile vieții de zi cu zi ale cetățeanului din România, le cunosc, însă timpul nu lucrează întotdeauna în favoarea noastră, în așa fel încât să putem acoperi toate nevoile celor care au investit încredere în fiecare dintre membrii unui guvern.”. Desigur, Comisiile din care face parte doamna Rovana Plumb, ne demonstrează faptul că în ceea ce privește Agenda 2020-2030 și Platforma Online “Consultarea privind viitorul Europei cu cetățenii săi” au parte de un sprijin concret cu adevăruri care pot fi puse în practică neîntârziat.

10-02-2020 / 9-02-2020: Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară
02-07-2019: Comisia pentru transport și turism
02-07-2019 / 0-12-2019: Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale
02-07-2019 / 9-02-2020: Comisia pentru afaceri economice și monetare
02-07-2019: Comisia pentru dezvoltare regional
08-07-2019: Comisia pentru drepturile femeilor şi egalitatea de gen
11-12-2019 / 8-07-2019: Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne
11-12-2019 / 09-02-2020 : Comisia pentru industrie, cercetare și energie
10-02-2020: Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară

“Să nu uităm, Parlamentul European este organismul cu puteri legislative al Uniunii Europene și este ales direct de cetățenii UE o dată la cinci ani. Analizează petițiile cetățenilor și formează Comisii de Anchetă.”, a precizat doamna Rovana Plumb. De asemenea, eurodeputatul ne informează că toate cele 20 de comisii permanente din cadrul Parlamentului European, în această perioadă de criză globală privind siguranță sănătății populației, lucrează pentru a găși soluții concrete de a veni în sprijinul cetățenilor atât din U.E., cât și din țările din întreaga lume. Europarlamentarul a mai precizat că perioada legislativă 2019 – 2024 va fi una decisivă în viitorul Europei si pentru cetățeanul Uniunii Europene. Mai mult decât oricând, toate grupurile politice din Parlamentul European vor lucra intens pentru a aduce siguranță cetățeanului Uniunii Europene la cel mai înalt grad de responsabilitate.

Preşedintele Parlamentului European – David-Maria Sassoli, iulie 2019 – decembrie 2021, într-o scurtă declarație susținută în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, Președintele Sassoli a mulțumit deputaților celei de-a noua legislaturi pentru încrederea acordată. „În cursul ultimelor luni, prea mulți au alimentat dezbinări și conflicte, o tristă aducere aminte a istoriei noastre. În schimb, cetățenii ne-au arătat că au încă încredere în această cale extraordinară, singura capabilă să ofere răspunsuri la provocările globale cu care ne confruntăm”, a adăugat acesta.

„Trebuie să avem puterea de a relansa procesul de integrare, de a schimba Uniunea în așa fel încât să fie capabilă să răspundă în mod concret și cu mai multă fermitate nevoilor și preocupărilor cetățenilor noștri”.

Domnul Sassoli a făcut o declarație, ca o premoniție „Suntem în mijlocul unor schimbări importante, printre care șomajul ridicat în rândul tinerilor, migrația, schimbările climatice, revoluția digitală și o nouă ordine mondială, toate acestea și multe altele necesitând o abordare nouă și mult curaj”.

Platforma Digitală “Consultare privind viitorul Europei cu cetățenii europeni” va fi lansată oficial în toate țările membre ale Uniunii Europene în data de 9 Mai 2020.

Președintele Comisiei “Conferința pentru viitorul Europei” a fost numit Guy VERHOFSTADT, fostul lider al grupului ALDE. Așteptam ca anul acesta, toți liderii din România să se gândească la îndeplinirea dezideratului “o singură Europă, de la nord la sud și de la est la vest”. Această deviză a fost adoptată în data de 9 Mai 2019 la Sibiu în timpul Președinției Rotative la Uniunea Europeană a României.

Nu poate fi concepută Uniunea Europeană decât în sprijinul cetățenilor ei!

Va așteptăm alături de noi și vă îndrumăm să adresați întrebări doamnei eurodeputat, Rovana Plumb, nu înainte de a-i mulțumi pentru deschiderea pe care o are pentru a fi în orice moment alături de noi.

Totodată, ne aducem întreaga admirație și sprijinul față de programul de parteneriat între Universitatea de Științe Agronomice și Medicina Veterinară din București și Ministerul Educației și Cercetării, pentru donație de tablete conectate la internet, în școlile din mediul rural, care întregește posibilitatea tinerilor să fie prezenți pe platforme de interes cetățenesc.

”Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București (USAMV), prin Fundația USAMV, se alătură demersului Ministerului Educației și Cercetării în cadrul campaniei #ÎmiPASĂ #ȘcoaladeACASĂ un proiect prin care se vor dona elevilor liceelor din comunități dezavantajate, tablete conectate la internet, cu abonament inclus și susținut de către USAMV pentru 24 de luni. În cadrul acestui parteneriat, Ministerul Educației și Cercetării va identifica împreună cu USAMV București liceele în care susținerea învățării la distanță este necesară. Astfel, un prim lot de 500 de tablete va fi livrat săptămâna viitoare.

Luând în considerare discrepanțele din perspectiva predării online între mediul urban și mediul rural, între comunități cu acces la tehnologie și comunități dezavantajate din acest punct de vedere, tabletele și abonamentele cu acces nelimitat la internet pentru o perioada de 24 luni sunt achiziționate de USAMV București, din venituri proprii, prin Fundația USAMV, pentru a se asigura o pregătire eficientă  online a elevilor pentru examenul național de Bacalaureat și, ulterior, pentru pregătirea admiterii în universitățile românești.

Acest program va continua. Parteneriatul are ca scop asigurarea unui învățământ echitabil și de calitate pentru elevii din mediul rural, mai ales în condițiile actuale, când cursurile sunt suspendate pe fondul crizei cu noul coronavirus. Dorim în acest fel limitarea impactului negativ al accesului dificil la resurse educaționale asupra sistemului de învățământ”, a declarat prof. univ. dr. ing. Sorin Mihai Cîmpeanu, rectorul USAMV București.

„Felicit USAMV pentru inițiativa de a se alătura campaniei lansată de Ministerul Educației și Cercetării. Este încă un exemplu de solidaritate în jurul educației, care nu poate decât să genereze rezultate bune pentru sistemul de educație din România”, a declarat Monica Anisie, ministrul educației și cercetării.

În ultima perioadă, Guvernul României, prin Ministerul Educației și Cercetării, alături de unitățile de învățământ și universitățile românești, de Consiliul Național al Rectorilor, de asociațiile de părinți, elevi și studenți, de sindicatele din învățământ și de toți partenerii din educație, fac eforturi pentru a putea oferi elevilor și studenților o educație de calitate, în pofida accesului deficitar în mediul rural la mijloace informatice, precum și în pofida condițiilor de predare dificile în contextul suspendării cursurilor, îndeosebi în mediul rural.

Președintele Fundației GIEDD, Membru ASAS
Conf. Dr. Ing. Cristiana Sîrbu

Director General al Centrului de Calcul,
Fost Ministru-Secretar de Stat la Ministerul Comunicatiilor

Bebe-Viorel Ionica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here