Se înteţesc atacurile antiromâneşti ale extremist- revizionismului maghiar

De veacuri relaţiile bilaterale româno- maghiare nu au fost dintre cele mai bune, dintotdeauna existând o stare tensionată între cele două ţări vecine, motivele fiind bine cunoscute, evident legate de pretenţiile nelegitime şi absurde ale Ungariei de anexare a Transilvaniei-pământ românesc (vezi stăpânirea austro-ungară), iar după Marea Unire a românilor, la 1 Decembrie 1918, o declanşare furibundă a revizionismului maghiar pentru anularea Tratatului de la Trianon (1920) şi refacerea Ungariei Mari, cu includerea Transilvaniei (Ardealul de nord-vest şi Partium) în graniţele nefireşti ale acesteia. Mai exact, istoriografia maghiară-unealtă a sovin-revizioniştilor, nu ţine cont în niciun fel de rezultatele arheologiei şi altor documente-scrise şi nescrise care atestă indiscutabil originea latină a românilor şi existenţa lor în Transilvania cu mult înainte de venirea ungurilor aici. Mai mult, trăind într-o închistare şi o izolare totală, vizavi de recunoaşterea adevărului istoric, oamenii politici revizionişti nu ţin cont nici de cronica lui Simon de Geza şi Anonymus, contestând vehement relatările secretarului regelui Bella al IV-lea, inclusiv prin intermediul unor lucrări lansate de Academia maghiară, ce susţin sus şi tare că românii au venit în Transilvania de undeva, din sudul Dunării în Evul Mediu timpuriu (sec.IX), respingând şi făcând astfel tabula rasă adevărata istorie despre geneza (teza) identităţii naţionale la românii din Ardeal.
Da aici şi avalanşa de invective şi jigniri aduse românilor, tratându-i secole la rând din poziţia de servitute, de la stăpân la iobag, adică ei un “popor civilizat”, uitându-şi repede originea fino-ugrică, iar noi un popor înapoiat, consumatori de mămăliga, în stare de subcultură, etc., motivându-şi astfel şi politica agresivă de maghiarizare forţată a românilor dinTransilvania. În schimb, devin amnezici şi când vine vorba de Iancu de Hunedoara, de N. Olahus, de regele Matia, sau de domnitorii români de peste munţi, care după lupte crâncene cu duşmanii au reuşit să apere creştinătatea şi libertatea popoarelor în această expusă şi frământată parte teritorială a Europei. Or, plecând de la mentalul lor otrăvit, cei ce au condus Ungaria de-a lungul timpului au considerat că românii nu puteau fi consideraţi aproape niciodată ca parteneri valabili, aflaţi pe o poziţie de egalitate şi în consecinţă au promovat un sistem oligarhic, de dominaţie şi teroare împotriva populaţiei româneşti din Ardeal. Şi iată-ne la început de secol XXI, când ultranaţionaliştii maghiari, cu ideile lor bolnave de ură şi revanşă nu se potolesc, Transilvania devenind pentru ei o ţintă precisă, dincolo de o “ideologie” propagandistică dusă la absurd, desfăşoară şi acţiuni de intimidare de extremă violenţă, declarându-se chiar împotriva integrării Ungariei în structurile Uniunii Europene, motivând că prin tratatele comunitare de integrare s-ar fi pierdut identitatea naţiunii maghiare. Mai mult decât atât, s-au înmulţit organizaţiile extremist-revizioniste, atât pe teritoriul Ungariei, cât şi al întregului Bazin Carpatic-deviza acestora fiind combaterea şi anularea Tratatului de la Trianon şi refacerea prin orice mijloace a Ungariei Mari. Iar acţiunile lor, adesea de tip terorist, poartă flamura Mişcării Tinerilor din cele 64 de Comitate şi desfăşurate cu prioritate pe pământ românesc transilvan, susţinute şi încurajate chiar cu bani publici de autorităţile locale din Covasna şi Harghita, ex-primarul Târgului-Secuiesc, dar şi actualii aleşi ai etnicilor maghiari, alăturându-se liderilor Mişcării, dar şi Jobbikului lui Toroczkai, Zagyva Gyorgy Gyula, Szavay Istvan, etc., chipurile pentru “trezirea” naţiunii maghiare, autonomia “Insulei Secuieşti” şi dreptate Ungariei prin anularea tratatului de la Trianon. În acelaşi timp această organizaţie, cunoscută şi sub iniţialele HVIM, are şi un pronunţat caracter antisemit şi xenofob, cu activitate în toată Europa Centrală, fără îndoială distribuind şi în Harghita-Covasna pliante cu mesaje de mobilizare a etnicilor maghiari, în vederea “stopării” între altele a criminalităţii ţigăneşti, dar şi împotriva evreilor care cumpără pământurile “ungureşti”, şi deci “să plece” la timp de aici. O altă grupare extremistă este Garda Maghiară, sprijinită din păcate, în acţiunile ei iredentist-sovine din Transilvania tot de către autorităţile locale, între care Borbely Csaba- preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, iar dupa modelul acestei grupări s-au înfiinţat şi aşa-zisele detaşamente civile-un fel de organe locale care ar acţiona, vezi Doamne, împotriva “infractorilor” ţigani.
Dar marele pericol pentru liniştea şi convieţuirea interetnică din Ardeal se pare că vine din Ungaria, unde s-a constituit de curând aşa-zisul “guvern al Republicii Secuieşti”, al cărui program este structurat după acel model de acţiune ultranaţionalist (Divizia Secuiască), responsabilă de foarte multe crime împotriva românilor. Iar în acest sens au emis şi un text-apel prin care îi cheamă pe maghiarii din Traansilvania, în special pe tineri, să se înroleze în “Armata Naţională Secuiască” pentru a elibera Pământul secuiesc de sub ocupaţia românească, pentru ca ulterior să apere “statul secuiesc independent” ca viitoare provincie a Sfintei Coroane Maghiare. Iar din apelul lor cu un conţinut vădit extremist-revizionist, nu lipsesc etichetele de genul “statul terorist român”, “instrumentele mârşave ale colonizatorilor români”, “prădători români nemernici”, ş.a.m.d. Practic, aceleaşi îndemnuri la ură precum celei Divizii Secuieşti din anii1918-1919, care cereau ‘bărbaţilor secui ”răzbunare, apărând Patria Maghiară în faţa prădătorilor români. Altfel spus ei neagă caracterul naţional-unitar al statului român, clădit prin “ciuntirea” Ungariei şi prin urmare fac tot ce le stă în putinţă pentru discreditarea ţării noastre şi subminarea autorităţilor statului roman, simultan cu organizarea unui şir de acţiuni antiromâneşti, apelându-se la nesupunere şi violenţă (zic ei-poporul laş nu are patrie!), iar prin negarea graniţelor actuale ale României să ceară dezintegrarea teritorială a acesteia, vizând readucerea Transilvaniei la o viitoare refacere a Ungariei Mari. Adică, este vorba până la urmă de acţiuni comune antiromâneşti, fie ca aceste organizaţii sau grupări extremist-revizioniste se cheamă HVIM, Garda Maghiară, Divizia sau Legiunea Secuiască, “Tinerii Maghiari din Ardeal” (EMI) sau “Tinerii Maghiari Uniţi”, constituiţi în 2003, la Budapesta, etc, toate concertate şi dirijate de către forţe politice obscure, atât din Ungaria, cât şi din România –exponentul de vârf al sovin- extremismului maghiar fiind de departe Laslo Tokes, cel care a contribuit din plin şi la crearea altor monştri; Beke Istvan Attila, arestat preventiv pentru tentativă la infracţiunea de acţiuni împotriva ordinii constituţionale şi nerespectarea regimului materialelor explosive (vezi încercarea de atentat, la manifestările de 1 decembrie de la Târgu-Secuiesc!), Toroczkai Laszlo, cel care a fondat Mişcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate(2001) după modelul administrativ- teritorial al fostului regat ungar, Vona Gabor-liderul Jobikk din Ungaria. De asemenea, extremistul xenofob Csibi Barna trimis în judecată pentru săvârşirea de simboluri antiromâneşti, fascistoide şi mulţi alţii ca ei, bolnavi de ură şi răzbunare, practic nişte infractori contra bunei convieţuiri între oameni, indiferent de condiţia şi de gena lor etnică. Nu în ultimul rând sunt tot felul partide, uniuni şi organizaţii “civice” şi politice maghiare create pe teritoriul Transilvaniei, scopul acestora fiind acelaşi, obţinerea prin orice fel de mijloace a autonomiei “Ţinutului Secuiesc, dar nu numai, pentru care organizează ample manifestări antiromâneşti, legându-le în special de anumite comemorări din istoria şi existenţa imperiului austro-ungar şi a fostului regat maghiar, de la Ştefan cel Sfânt (1000) încoace.
Iar după cum mai spuneam, miza lor este evidentă, mărşăluind şi scandând cu toţii “Moarte Diktatului de la Trianon”, însoţite de provocări şi jigniri cu obstinaţie la adresa statalităţii unitare a României, mai ales făcându-le viaţa un calvar românilor care trăiesc ca minoritari în judeţele Harghita şi Covasna. Şi toate se fac cu bună ştiinţă, după obtuza tradiţie de stăpâni cu atitudinea lor de grofi oligarhici, condamnabilă peste tot în lumea de azi. Şi este greu de înţeles asemenea manifestări duşmănoase, în condiţiile în care România este pretutindeni un exemplu pentru modul în care a rezolvat problema drepturilor minorităţilor conlocuitoare, mai cu seamă în cazul etniei maghiare, eforturile statului român fiind maximale tocmai pentru a asigura nu doar liniştea şi buna convieţuire interetnică, ci şi pentru a proteja apartenenţa şi demnitatea fiecărei entităţi în parte. În schimb, să ne uităm ce se întâmplă cu românii din Serbia, Ucraina şi Ungaria care nu au parte de drepturi cetăţeneşti elementare, mai mult decât atât sunt asimilaţi forţat, pierzându-şi tradiţiile, cultura, limba şi identitatea de neam. Bunăoara, în Ungaria erau la un moment dat peste o sută de mii de români, astăzi abia dacă mai numărăm în jur de trei-patru mii, oare de ce? Recent în satul Letea Mare din ţara vecină, sărbătorindu-se 150 de ani de la apariţia revistei “Familia” a lui Iosif Vulcan (acolo a funcţionat tatăl său ca preot greco-catolic), o delegaţie din România prezentă la aniversare, a avut surpriza să fie întâmpinată de preşedintele aşa-zisei comunităţi româneşti de către un anume Gabor Crişan, care nu ştia o boabă româneşte. Cu alte cuvinte aşezarea cu pricina fusese întrutotul maghiarizată, dovedindu-ne încă o dată realitatea crudă de oprimare a românilor, aşezaţi din varii motive sau momente istorice dincolo de graniţele patriei- mamă. Şi atunci, despre ce vorbim? Sau doar aşa să se afle în treabă, desconsiderându-se poporul român-paşnic şi tolerant în structura lui moral-psihologică, dar lovit mereu în demnitatea sa, cu străvechi rădăcini de neam daco-romanic pe aceste zbuciumate ţinuturi-carpato-danubiano-pontice, de către tot felul de minţi înfierbântate, ce aduc atingere prin mişcările lor separatist-sovine unităţii şi integrităţii teritoriale a României? Iată de ce şi autorităţile statului român au datoria sacră de a fi mult mai ferme faţă de orice acţiune ce contravine prevederilor constituţionale şi ale statului de drept, pedepsind exemplar pe cei ce se fac vinovaţi de încălcarea ordinii publice şi bunelor relaţii de convieţuire interetnică, indiferent cine sunt ei şi ce vânt îi bate, pentru a crea panică, haos şi instabilitate în România. Numai aşa, poate că îşi va înţelege fiecare menirea şi evident obligaţia de a contribui la unitatea şi buna înţelegere a tuturor graiurilor ce păstoresc astăzi şi pe viitor pământul nostru comun, strămoşesc.
Vasile Irod