Patru candidați care au susținut, miercuri, proba scrisă a examenului de titularizare au fost eliminați pentru tentativă de fraudă. Aceștia au fost prinși cu telefoanele mobile în sală. Examenul a avut loc în singurul centru de examen, din județ, pentru ocuparea posturilor vacante în învățământul preuniversitar, amenajat la Colegiul Național “Tudor Vladimirescu”, din Târgu-Jiu. 374 de candidați așteaptă rezultatele. “374 de lucrări au fost trimise spre evaluare, în centrele zonale. Au fost înregistrați 111 absenți, 105 candidați s-au retras din sală, din motive personale, conform prevederilor metodologiei aveau acest drept și patru candidați au fost eliminați pentru tentativă de fraudă, mai precis, le-au sunat telefoanele. E posibil să nu fi lucrat niciodată în învățământ. Sunt candidați pentru ocuparea unui post vacant în învățământul preuniversitar. Dacă aveau post de suplinire învățământ, ei nu vor putea participa la nicio mișcare de personal, deci nu vor mai putea preda. Cei 374 care au rămas în concurs candidează pe 35 de posturi titularizabile și peste 400 de posturi și fracțiuni de posturi, vacante, dar netitularizabile. Rezultatele vor fi afișate pe 18 iulie, iar pe 19 și 20 înregistrăm contestații și pe 25 vor fi postate rezultatele finale”, a declarat Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Gorj. La nivel naţional sunt disponibile 4.930 de posturi didactice pentru angajare pe perioadă nedeterminată, titularizabile, cu 508 mai multe decât anul trecut. Dintre acestea, 2.861 de catedre vacante sunt în mediul urban şi 1.691 în mediul rural.
“Cele mai multe posturi vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată vizează următoarele discipline sau specializări: educatori/profesori pentru învăţământ preşcolar în limba română (1.198), învăţători/profesori pentru învăţământ primar în limba română (1.089), muzică instrumentală (274) şi educaţie fizică şi sport (236). Dintre disciplinele cu cei mai mulţi candidaţi înscrişi menţionăm Limba şi literatura română/pedagogia preşcolară şi metodica desfăşurării activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii (5.002), limba şi literatură română/elemente de pedagogie şcolară şi elemente de didactică generală aplicate disciplinelor din învăţământul primar (3.755), limba şi literatura română (2.495), educaţie fizică şi sport (2.378) şi limba şi literatura engleză (1.754)”, conform Ministerului Educaţiei.
Pentru angajare pe perioadă determinată, suplinire, au fost publicate 58.486 de posturi didactice/catedre vacante şi rezervate, 31.782 în mediul urban şi 26.704 în mediul rural.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată, titularizare, candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului.
Repartizarea candidaţilor pentru angajare pe perioadă nedeteminată se realizează în şedinţe publice organizate de inspectoratele şcolare pe 26 iulie.
Anul trecut, rata de promovare a titularizării a fost de 44,43%.