Se instalează iarna

3087

Meteorologii anunță frig în următoarea perioadă, în toată țara.

În săptămâna care urmează, valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării, dar cu o abatere termică negativă ușor mai accentuată în regiunile estice, sud-estice și la munte.

Meteorologii anunțaăUn nou val de aer polar va cuprinde toata tara. Temperaturile încep din nou să scadă. Va ploua în mare parte din ţară, iar la munte vor fi fulguieli şi se va depune un nou strat de zapadă.

Val de aer polar peste România cu o lună înainte de Crăciun. Valorile termice, în scãdere faţã de intervalul anterior în regiunile sudice, se vor situa, la nivelul întregii ţãri, în jurul normelor caracteristice perioadei. Cerul va fi variabil, cu înnorãri în nord, centru şi nord-est unde pe alocuri vor fi precipitaţii slabe, predominant sub formã de ploaie. La munte vor fi mai ales fulguieli. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificãri în zona montanã înaltã şi trecãtor în extremitatea de est şi sud-est. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 şi 11 grade, iar cele minime între -6 şi 3 grade. Izolat va fi ceaţã.

Duminică, temperaturile se vor situa în jurul normelor specifice perioadei. Cerul va avea înnorãri şi, mai ales spre searã şi noaptea, va ploua, cu precãdere în regiunile sudice şi estice. În zonele deluroase vor fi posibile precipitaţii mixte, iar la munte mai ales ninsori. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 2 şi 8 grade, iar cele minime, în general, între -4 şi 4 grade. Mai ales dimineaţa, în zonele joase de relief, pe alocuri, va fi ceaţã.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here