Se îndreaptă omenirea spre o catastrofă planetară?

348

După căderea Cortinei de Fier, omenirea a trecut printr-o relativă perioadă de acalmie politică şi geostrategică, numai că de ceva vreme disputele marilor puteri pentru supremaţia globală şi reîmpărţirea sferelor de influenţă, mai cu seama în condiţiile penuriei mondiale de resurse şi degradare eco climatică, au reaprins scânteia războiului rece şi chiar mai mult decât atât.

Astăzi jocurile geopolitice la scară globală se desfăşoară precum la un biliard unde miza fiecăruia este de a câştiga şi a-şi elimina adversarii, conform propriilor interese economice şi militare, fără a ţine cont şi de consecinţe. Iar nebunia, ura şi pofta de răzbunare au ajuns atât de departe, încât cei ce poartă răspunderea rânduielilor şi trebuinţelor planetare au pierdut de mult controlul confruntărilor militare, fiind pusă într-un real pericol existenţa fiinţei noastre umane.
Într-un astfel de joc extrem, ce se derulează după mai multe scenarii pe axa NATO-RUSIA-UCRAINA şi Statul Islamic, România este parte cu sau fără voia ei, din motive de acum bine cunoscute. Iar în acest context este colportată ideea anihilării Rusiei, chipurile că atentează la securitatea şi integritatea Ucrainei, iar de aici şi la securitatea Uniunii Europene. Pe de altă parte, pentru a stavili terorismul provocat de Statul Islamic, care în toată demenţa sa s-ar pregăti să formeze în numele lui Allah un mare califat musulman, incluzând vaste teritorii dincolo şi de graniţele Lumii Arabe. Şi cum România poate fi o rotiţă importantă în tot acest angrenaj geopolitic, dar şi pentru faptul că românii au destule motive pentru a fi anti-ruşi, mai marii stăpâni din NATO şi UE, insistând pe exacerbarea acestor sentimente antiruse, folosesc România (ca de altfel şi alte state est europene – Polonia şi ţările baltice) ca pe o balama-tampon între UE/NATO şi Rusia.
Aşa se şi explică relaţiile tot mai tensionate ale ţării noastre cu Rusia, chiar dacă la această oră în afara tezaurului reţinut de Lenin în primul război mondial şi nerestituit României, nici de Uniunea Sovietică şi nici de actuala Rusie, noi nu prea mai avem motive de alte dispute cu această ţară. De unde şi o abordare mai pragmatică în relaţiile bilaterale de după Decembrie 1989 ar fi fost mult mai potrivită, vizând în primul rând componenta economico-energetică, cu implicaţii actuale deloc favorabile. Altfel au procedat după căderea comunismului – Polonia, Cehia, Ungaria şi alte state est-europene, cărora nu le-a fost deloc rău, ci dimpotrivă. În schimb, România n-a făcut-o suportând consecinţele, ceea ce din păcate se va întâmpla şi astăzi.
Este adevărat că Rusia ţaristă şi apoi Uniunea Sovietică ne-au răpit pe nedrept şi samavolnic teritorii din trupul ţării – sudul Basarabiei, nordul Bucovinei, Ţinutul Herta şi o parte din Maramureşul voievodal, insula Şerpilor, iar pentru aceste pierderi Kremlinul nu trebuie iertat. Numai că nici nu este momentul, iar acum toate teritoriile amintite nu mai pot fi restituite de Rusia pentru că ele sunt integrate teritoriului Ucrainei. Ceea ce explică şi mai mult situaţia existentă, de vreme ce România, fiind parte a alianţei NATO şi UE, se aliniază la măsurile pentru sancţionarea Rusiei, împotrivindu-se dezmembrării şi federalizării Ucrainei, într-un răgaz de timp în care ar trebui să-şi ceară drepturile sale legitime, vizavi de teritoriile pierdute, în special în urma celor două mari războaie mondiale.
Acum, cu cât va fi ajutată România prin noile scenarii geostrategice din zonă urmează să vedem, adică dacă beneficiie vor fi pe măsura sancţiunilor îndreptate împotriva Rusiei, suportând-le şi noi cu stoicism, nu în ultimul rând în ce măsură SUA, UE şi NATO ne vor putea asigura securitatea, cum dealtfel şi-au propus pentru tot flancul est-european, la ameninţările Rusiei. Cu atât mai mult cu cât Occidentul nu ar avea probleme teritoriale cu Rusia, dar de fapt ascund un adevăr, întrucât ţinta ţărilor vestice este Ucraina pentru importantele ei surse de materii prime, de produse ieftine, şi în acelaşi timp o mare piaţă de desfacere pentru marile companii occidentale transnaţionale. După cum nici Rusia nu vrea să renunţe la bogăţiile şi zăcămintele energetice ce se găsesc exact în estul Ucrainei, explicându-se astfel şi disputele permanente dintre cele două ţări slave. În acelaşi timp, cu o privire mai atentă, se poate observa că deplasarea Occidentului se face spre nordul Mării Negre, Caucaz şi Marea Caspică cu intenţia de a controla Asia Centrală, ocolindu-se conştient sudul Mării Negre.     Şi procedează astfel pentru că, acolo Turcia – un puternic pilon NATO are propriile interese şi totodată este şi o ţară musulmană imprevizibilă. În plus, Turcia are pe cap şi ea problema armeană, dar şi relaţiile deloc amicale cu Lumea Arabă şi populaţia kurdă.
Însă, cel mai mare pericol pentru SUA, NATO şi până la urmă pentru toată comunitatea internaţională rămâne Statul Islamic care, în nebunia lui, aşa cum mai spuneam, cloceşte de a pune de un mare califat musulman, după cum şi Kurdistanul doreşte să preia teritorii din Turcia, Irak şi Iran pentru a se constitui într-un alt centru multistatal de forţă în zonă. Or, tocmai pentru a stăvili o eventuală catastrofă pentru umanitate, Occidentul, cu SUA în faţă suflă şi-n iaurt, făcându-se frate cu Dracu, fie prin colaborări de alianţă cu Israelul şi Turcia, dar şi cu foştii adversari din această zonă, precum Iranul, Irakul şi Siria. Altfel spus, omenirea este precum un cazan în fierbere gata să dea în clocot, prevestind din atâtea motive o apocalipsă la scară globală. Mai ales dacă se are în vedere ce se mai întâmplă şi în alte regiuni ale lumii – America de Sud şi America Latina, Africa, sud estul Asiei şi zona Pacificului, încât practic întreaga planetă poate fi asemuită cu un butoi de pulbere, care la orice nechibzuit scenariu geopolitic ce poate arunca într-un cataclism mondial. Iar istoria ne reaminteşte că atunci când somnul naţiunilor a născut monştri, catastrofele planetare n-au întârziat să apară, provocând lumii uriaşe pierderi umane şi materiale.
De aceea şi în aceste momente extrem de complicate, singura şansă de a salva existenţa fiinţei umane din faţa marilor crize şi provocări ale acestor vremuri este raţiunea, în primul rând a diriguitoriorilor globalişti în sensul că doar prin ea se poate învinge pofta de preamărire şi fericire în lăcomie a unora şi spolierea în umilinţe şi suferinţe ale altora, aşa cum din nefericire s-a întâmplat dintotdeauna pe întreaga bandă a timpului existenţei fiinţei noastre umane.
Vasile Irod

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here