Se împlinesc 87 de ani de la data când prozatorul Mihail Sadoveanu îndemna părinţii şi cadrele didactice să îndrume preocupările copiilor şi spre şah – Şahul va fi introdus în şcoli ca materie opţională sub titulatura „Educaţie prin şah”

645

Lumea şcolii ştie că Ministerul Educaţiei Naţionale a semnat un protocol cu Federaţia Română de Şah(F. R. Ş.) ca din toamnă, la începutul anului şcolar, şahul să fie introdus ca obiect de învăţământ opţional, iar Federaţia Internaţională de Şah(F. I. Ş.) prin intermediul F. R. Ş. va dota şcolile cuprinse în programul Naţional „Educaţie prin Şah în Învăţământul Preuniversitar” cu table de şah, piese, manuale şi tot echipamentul necesar pentru studierea şahului.  Protocolul, pe lângă implementarea disciplinei opţionale „Educaţie prin Şah” vizează şi specializarea cadrelor pentru predarea jocului de şah în şcoală.
Beneficiarii sunt elevii şi cadrele didactice din 500 de unităţi de învăţământ preuniversitar din mediul rural şi urban.
Ministerul Educaţiei Naţionale (M. E. N.) va asigura prin Inspectoratele Şcolare Judeţene(I. Ş. J) şi prin Casele Corpului Didactic (C. C. D.) organizarea activităţilor de formare continuă a cadrelor didactice pentru această disciplină opţională. F. R. Ş. va asigura formaatori pentru calificarea cadrelor  didactice şi va oferi cele 500 de truse necesare desfăşurării activităţii în cadrul disciplinei de învăţământ opţională „Educaţie prin Şah”. Fiecare trusă va conţine: 10 garnituri de piese, 10 table pliabile de şah, o tablă mare de şah pliabilă, o tablă portabilă de demonstraţie, două manuale(pentru fiecare an de studiu) şi programa primilor doi ani de studiu.  O Comisie Mixtă de Monitorizare va urmări implementarea protocolului, a cărui valabilitate este de doi ani, cu posibilitatea de prelungire pentru încă alţi doi ani.
Obligaţiile şi drepturile M. E. N. şi F. R. H. vizează perspective apropiate şi îndepărtate care, fiecare prin specificul său, să asigure în final o foarte bună pregătire şahistă a elevilor cuprinşi, în această acţiune, la nivel naţional.
Astfel, M. E. N. asigură I. Ş. J. în vederea începerii Programului Naţional „Educaţie prin Şah în Învăţământul Preuniversitar” şi transmite documentele oficiale către toate unităţile şcolare. De asemenea, asigură prin I. Ş. J. atât cadre didactice calificate pentru predarea disciplinei de învăţământ „Educaţie prin Şah” în şcolile cuprinse în Programul Naţional, cât şi personal didactic asociat pentru predarea acestei discipline. Personalul didactic este selectat dintre sportivii şi antrenorii legitimaţi ai federaţiei române de Şah şi altele. La rândul său, Federaţia Română de Şah nominalizează un responsabil pentru colaborarea cu celelalte părţi, în vederea optimizării derulării prezentului Protocol. Asigură, gratuit, pregătirea unui număr suficient de formatori pentru acoperirea geografică a ţării. Aceşti formatori vor îndeplini următoarele condiţii minimale:
stere_sah_istoria_sahului-1929-Camp.-National-1030x680a) studii universitare de lungă durată;
b) studii universitare de licenţă sau studii universitare de masterat la care se adaugă experienţă profesională ca profesori sau antrenori de şah;
c) clasificare sportivă superioară şi abilitate în metodologia predării şahului în şcoală.
De asemenea, F. R. Ş. colaborează cu M. E. N. la organizarea Campionatelor Naţionale Şcolare, iar cu Casele Corpului Didactic pe filiera activităţilor de formare continuă a cadrelor didactice implicate în predarea disciplinei „Educaţie prin Şah”.
Totodată, M. E. N., prin I. Ş. J. stabileşte unităţile de învăţământ în care se defăşoară Programul Naţional şi în care se vor distribui trusele necesare desfăşurării activităţii disciplinei opţionale „Educaţie prin Şah”.
***
149874-sadoveanu-tanarIată că ceea ce gândea şi ne sfătuia marele prozator Mihail Sadoveanu, care era foarte apropiat de fenomenul sportiv, se împlineşte după 87 de ani, cu toate că „cu cât populaţia unei ţări e mai tristă economiceşte şi mai înapoiată sub raport intelectual, cu atât şahul e mai puţin cunoscut şi răspândit”( Mihail Sadoveanu, „Revista Română de Şah”, ianuarie 1931.), este specific prezentului în ţara noastră.
Dar, tot Mihail Sadoveanu spunea că „Farmecul lui se adaugă unor stări mai bune, e răsplată a eforturilor generaţiilor… Când începe a se răspândi jocul de şah într-o societate, înseamnă că omul se înalţă cu câteva trepte deasupra celorlalte distracţii care îi apar brutale şi barbare…”.
Datorită faptului că s-a produs o puternică activitate informaţională, la rândul ei împinge şahul înainte, iar societatea se va deschide tot mai mult pentru acest ascuţit joc al minţii şi al disciplinei.
Jucându-se mai mult se joacă mai bine şi preocupaţi de rezultate, iubitorii de şah îşi perfecţionează măiestria sportivă, iar nivelul general al forţei de joc creşte. Din această mare masă de şahişti care se va crea prin implementarea disciplinei de învăţământ „Educaţie prin Şlah” în care vârsta învăţământului preuniversitar precumpăneşte vor apare în viitor sportivi de performanţă.
***
Notă specială: În alcătuirea acestui articol am folosit ca sursă informativă „PROTOCOL DE COLABORARE  nr. 300/19.05. 2014 privind derularea Programului Naţional „Educaţie prin Şah” în Învăţământul Preuniversitar” încheiat întree Ministerul Educaţiei Naţionale şi Federaţia Română de Şah.
Prof. Gheorghe I. Drăghici-Slăvuţescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here