Se fură şi se aruncă resturile în ,,parohia” lui Mazilu

285

Se pare că furtul cablurilor electrice, desfacerea mantalei de protecţie din plastic şi mai apoi valorificarea acestora sunt activităţi încă rentabile pe plaiurile Cărbuneştilor. Căci altfel cum s-ar explica bucăţile de izolaţie desfăcute la repezeală şi abandonate pe malul Gilortului undeva între blocurile ANL şi Mănăstirea Cămărăşeasca, zonă aflată în gesionarea edilului Mihai Mazilu. Indivizi fără căpătâi au furat cablurile cine ştie de unde iar ce loc mai prielnic aveau unde să le „dezghioare” de izolaţie decât pe malul Gilortului unde nu-i vede nimeni? Iar apoi probabil le-au vândut pe la vreun centru de recuperare a metalelor că doar cuprul ori aluminiul din ele este mai scump decât fierul iar afacerea mai bănoasă.

Nu contează dacă poate o să auzim la ştiri ori o să vedem la televizor că nu ştiu ce instalaţie ori automatizare nu a funcţionat iar cei în drept or să spună că nu a mers pentru că s-a furat cablul de conectare ori control (cum poate ne mai aducem aminte accidentul în lanţ de pe Autostrada Soarelui – A2 când din cauza fumului gros provenit de la arderea unei pajişti din apropiere s-a produs evenimentul iar oficialii întrebaţi de ce nu au semnalizat starea de urgenţă prin panourile de afişaj existente pe autostradă au răspuns „senini” că nu se putea fiindcă fuseseră furate cablurile şi automatizările de la respectivele dispozitive montate cu nici un an înainte).

Ce să-i facem să sperăm că o să se modifice odată legislaţia , poate nici la centrele cu pricina nu o să le mai dea voie să primească orice şi de oriunde pentru că pe lângă paguba propriu zisă care se produce şi care de cele mai multe ori este mult mai mare ca valoarea respectivelor cabluri mai sunt şi alte deficienţe corelate ce se pot manifesta cu urmări adesea dramatice. Să nu mai vorbim că abandonarea ori arderea acestor izolaţii la întâmplare produce şi o adevărată traumă asupra ecosistemului local care se reface abia după un timp şi nu în totalitate.

Este nevoie aşa cum subliniam în repetate rânduri de o conştientizare în rândul populaţiei că acele furturi de cabluri ori componente de la locurile lor ( căci să nu credeţi cumva că toate acestea cresc pe câmp ori pe malul Gilortului ) pot produce prejudicii mult mai mari prin nefuncţionarea poate a unor sisteme de securitate ori alarmă ce pot pune în pericol vieţi omeneşti ori poate cauza avarii. Şi apoi haideţi să-i spunem pe româneşte nici noi ceilalţi nu „întoarcem banii cu lopata” dar asta nu înseamnă să ne apucăm să furăm tot ce vedem în faţa ochilor.

Mugurel PETRESCU.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here