Se fac înscrieri pentru colindători la Primăria Târgu-Jiu!

752

Aproape 6.000 de pachete cu dulciuri și fructe sunt puse la bătaie de Primăria Municipiului Târgu-Jiu pentru colindători.

Înscrierile vor începe pe 3 decembrie şi se vor încheia pe 7 decembrie. Colindătorii vor fi primiți de municipalitate în perioada 18-20 decembrie. ”Toți cei care vor trece pragul instituției vor primi o plăsuță cu daruri. Avem peste 5.800 de pachete cu daruri în valoare de 12 lei fiecare. Înscrierile se vor face în perioada 3-7 decembrie. Ulterior, se vor face programări pentru a se evita aglomeraţia în instituţie. Fiecare grup va fi programat la o anumită oră şi nu vor fi niciun fel de probleme“, a declarat Anamaria Ianc, purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Târgu-Jiu. Tot în decembrie, înainte de Crăciun, 50 de familii din Târgu-Jiu, aflate în situații materiale ori de sănătate deosebite, vor primi pachete cu alimente de bază din partea municipalității. “Aceștia vor primi cadouri din partea municipalității. Pachetele împărțite vor conține produse tradiţionale, în valoare de 200 de lei. Vor fi alimente de bază, produse specifice sărbătorilor de iarnă. An de an, municipalitatea face astfel de gesturi pentru că este vorba de familii cu mulţi copii şi cu venituri mici. Au nevoie de un astfel de sprijin pentru a trăi puţin altfel sărbătorile de final de an“, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu-Jiu. ”O altă acţiune desfăşurată prin intermediul instituţiei noastre este cea de acordare a unui număr de 50 de pachete cu alimente tradiţionale de Crăciun, unor familii cu situaţie economică precară, bugetul alocat acestei acţiuni fiind de 10.000 de lei şi propunem desfăşurarea acestei acţiuni în acelaşi mod ca în anul 2017. În fiecare an, beneficiarii serviciilor oferite de Casa Iris, cu ocazia Sărbătorilor Pascale şi a Crăciunului, primesc gratuit masă cu meniu tradiţional şi propunem ca şi cu ocazia Crăciunului 2018 să se respecte această tradiţie. De asemenea, pentru marcarea trecerii în noul an, propunem ca şi în acest an, în data de 31 decembrie 2018, beneficiarii serviciilor sociale prezenţi în centru la data respectivă, să beneficieze de o masă gratuită cu meniu tradiţional, cu încadrare în bugetul total alocat acestor acţiuni, respectiv de 1.000 de lei”, se arată în referatul întocmit de conducerea DPPS Târgu-Jiu şi înaintat către conducerea Primăriei Municipiului Târgu-Jiu, ulterior fiind aprobat de către consilierii locali.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here