Se depun cererile pentru subvenţiile la încălzire

509

Începând cu data de 20 octombrie, târgujienii pot depune cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţelor cu gaze naturale, în sezonul rece 2014 – 2015. Toate dosarele se vor colecta în centrele de primiri cereri pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţelor în sezonul rece organizate de către Direcţia Publică de Protecţie Socială (DPPS) Târgu-Jiu la cluburile vârstei a treia din municipiu, de pe străzile Olteniţei, Mioriţei, Debarcader şi Tudor Vladimirescu.
Programul de lucru în centre este de luni până vineri între orele 09:00 – 18:00, iar sâmbăta şi duminica orarul este între 09:00 şi 13:00. Pentru încălzirea locuinţelor cu combustibili solizi (lemne) şi energie electrică, cererile se depun la sediul DPPS Târgu-Jiu, vis-a-vis de Piaţa Centrală. Persoanele singure sau familiile care îndeplinesc condiţiile stabilite de lege pentru acordarea dreptului, şi depun cererile până la 20 noiembrie 2014, vor beneficia de ajutorul pentru încălzirea locuinţelor începând cu 1 noiembrie 2014. Ulterior acestei date, orice dosar care e primit şi care se încadrează în cerinţele legii, va intra în plată, până în luna martie inclusiv a anului 2015.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.