Se declară împotriva finanțării gazelor. „Nu înțelegem încăpățânarea cu care se agață România de combustibilii fosili”

1660

Comunitatea Declic și Greenpeace România solicită public tuturor europarlamentarilor români să voteze împotriva finanțării gazelor prin Fondul pentru Reziliență și Recuperare economică. „Excluderea explicită a gazului de la finanțare e singura cale de a grăbi tranziția către o economie fără emisii și de a respecta angajamentul României privind combaterea schimbărilor climatice”, anunță Declic și Greenpeace.
Fondul pentru Reziliență și Recuperare Economică urmează să devină cel mai mare mecanism de finanțare al Uniunii Europene pentru următorii ani.
Un vot în acest sens are loc pe 9 noiembrie, în comisiile de economie și buget din Parlamentul European, urmat mai apoi, pe 12 noiembrie, de un vot în plen.
Europarlamentarii români Dragoș Pîslaru (USR-PLUS/Renew) și Siegfried Mureșan (PNL/PPE) sunt doi dintre cei trei raportori desemnați pentru a negocia modul în care statele membre UE vor cheltui banii din Fondul pentru Reziliență și Recuperare economică.
„Schimbările climatice își fac resimțită prezența din ce în ce mai puternic în Europa și în România. Nu ne permitem financiar și existențial să prioritizăm proiecte poluante (pe gaze fosile), proiecte care să amplifice efectele secetei, ale deșertificării, ale pierderii biodiversității, ale fenomenelor extreme și care să genereze o criză majoră a surselor de apă. Avem nevoie să prioritizăm proiecte care pun sănătatea și bunăstarea oamenilor pe primul loc, proiecte care să ne ajute să combatem efectele schimbărilor climatice, proiecte care să genereze o tranziție energetică verde și echitabilă, proiecte care să protejeze ecosisteme. Nu înțelegem încăpățânarea cu care se agață România de acești combustibili fosili. Este un pariu pierdut pentru noi, și cu efecte pe termen lung”, a spus Vlad Cătună, de la Greenpeace România.
Planul de restructurare și decarbonare prevede închiderea etapizată a unor capacități de producție și exploatări miniere, precum și externalizarea unor activități. Sunt prevăzute investiții în unități noi de producție cu o capacitate instalată cumulată de cca 2.000 MW. Astfel, se are în vedere: construcția a 8 parcuri fotovoltaice la Turceni, Rovinari și Ișalnița cu o capacitate instalată totală de cca 700 MW; reabilitarea/retehnologizarea și modernizarea microhidrocentralei de la Turceni cu o capacitate instalată de 10 MW; dezvoltarea de capacități noi pe gaze naturale cu o capacitate instalată totală de cca 1.300 MW, la Turceni și Ișalnița. Construirea de noi capacități de producție va presupune crearea unui număr semnificativ de noi locuri de muncă în regiune, pe durata procesului investițional, dar și reconversia profesională pentru unii dintre salariații CEO. La rândul său, Cătălina Hopârteanu, campaigner Declic, a precizat: „Europarlamentarii români negociază viitorul nostru și al planetei. Jumătate din finanțarea primită de România de la Uniunea Europeană va fi restituită și plătită de copiii noștri. De aceea, banii trebuie investiți în energie regenerabilă, nu în combustibili care poluează și accentuează schimbările climatice. Guvernul României nu are nici un plan amițios de tranziție către energia verde în prezent. Așa că doar excluderea explicită a finanțării gazului de la finanțare, prin acest nou Fond european, ne oferă certitudinea că banii vor fi folosiți pentru energie regenerabilă”.
I.IRINOIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here