Se caută voluntari pentru copiii din centrele de plasament din județul Gorj!

775

După o lungă perioadă în care au fost izolați în centrele de plasament și mulți nu au reușit să țină pasul cu școala online, copiii din centrele de plasament au nevoie să rămână conectați la educație.

Programul educațional Ajungem MARI lansează un nou apel la voluntariat online în sprijinul copiilor instituționalizați, în special pentru pregătire școlară și pentru examene.
,,În județul Gorj căutăm voluntari pentru 60 de copii și tineri din centrul de zi și Complexul de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Nevoi Speciale din Târgu- Jiu și casele de tip familial din Petrești și Răchiți. Cei mai mulți copii instituționalizați au mult de recuperat pe plan școlar și nu au încredere în forțele lor, că pot reuși în viață sau trece un examen dificil. Căutăm oameni calzi, răbdători și consecvenți, care să le fie alături săptămânal și să îi ajute cu zâmbetul pe buze, prin metode interactive, să învețe și să prindă curaj”, a declarat Ana Cristache, coordonator național Ajungem MARI „Dă-ți pasiunea mai departe!” este unul dintre proiectele permanente derulate în cadrul programului educațional Ajungem MARI încă din anul 2014. Pentru protejarea copiilor, anul acesta activitățile educative se vor desfășura online. Modulul de voluntariat durează șapte luni. Fiecare voluntar va lucra cu maximum trei copii, într-o ședință săptămânală de o oră și jumătate. Sunt așteptați voluntari din orice domeniu, motivați să îi sprijine pe copii. Voluntarii îi vor ajuta pe copii să scrie corect și să socotească, să recupereze informațiile pe care nu le-au înțeles la școală sau să se pregătească pentru examene (Evaluare Națională sau Bacalaureat). De asemenea, ei pot susține ateliere online de cultură generală sau dezvoltare personală și pot deveni mentori pentru tinerii care se pregătesc pentru o viață independentă. Voluntarii selectați vor participa la training-uri online despre lucrul cu copiii instituționalizați, iar consilierii educaționali îi vor sprijini pe parcurs să găsească metodele de predare atractive pentru copii.

11 octombrie, termen pentru înscriere
Termenul limită pentru înscriere este 11 octombrie. Înscrierea se face prin completarea unui formular online pe website-ul https://www.ajungemmari.ro/devino-voluntar/ unde se găsesc și toate detaliile despre voluntariat.Proiectul se desfășoară în București și 24 de județe – Arad, Argeș, Bacău, Brăila, Bihor, Botoșani, Brașov, Buzău, Constanța, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Iași, Ilfov, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Vrancea. Pentru implicarea voluntarilor, programul Ajungem MARI a fost premiat la Gala Societății civile 2020 la două categorii. Proiectul Ajungem MARI și Responsabili, a primit premiul I pentru cursurile de educație pentru sănătate, financiară, civică și TIC, adaptate pentru copiii institutionalizați și susținute de voluntari pentru peste 800 de copii. Proiectul „Dă-ți pasiunea mai departe!” a câștigat premiul III la categoria Programe pentru sprijinul oferit copiilor de-a lungul anilor de către cei peste 7000 de voluntari implicați până în prezent.Ajungem MARI este singurul program al Asociației Lindenfeld și susține educația a peste 2.500 de copii din centre de plasament și medii defavorizate din București și 24 de județe prin mai multe proiecte, cel mai important fiind cel de pregătire școlară într-un mod interactiv alături de peste 1.600 de voluntari. Alte proiecte includ cursuri vocaționale, ieșiri recreative și educative, excursii, tabere, logopedie, psihoterapie, educație financiară, civică și pentru sănătate, cursuri de calificare, consiliere vocațională și vizite de orientare profesională, toate cu rolul de a le da copiilor încredere în ei și a le forma abilități pentru a deveni adulți responsabili și independenți.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here