Se caută trei reprezentanți ai comunității locale în Comitetul de organizare UNESCO pentru Ansamblul „Brâncuși”

124

Consiliul Județean Gorj organizează o consultare publică în vederea desemnării în Comitetul de Organizare UNESCO pentru „Ansamblul monumental realizat de Constantin Brâncuși la Târgu-Jiu” a trei reprezentanți ai comunității locale Târgu Jiu, din rândul cetățenilor sau al asociațiilor, organizațiilor neguvernamentale cu activitate în domeniul patrimoniului cultural pe raza localității Târgu Jiu. Mandatul este de 4 ani.

Ședința pentru desfășurarea consultării publice va avea loc în format fizic, într-un număr de maximum 50 persoane, la data de 16 aprilie 2025, ora 1100, la sediul Universității „Constantin Brâncuși”,  Sala Senat, Strada Tineretului, nr. 4, et. 2, Municipiul Târgu Jiu.

Comitetul de Organizare UNESCO are următoarele atribuţii:

a) urmăreşte şi sprijină îndeplinirea sarcinilor şi obligaţiilor proprietarilor şi titularilor altor drepturi reale asupra monumentelor istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial;

b) urmăreşte şi sprijină îndeplinirea sarcinilor şi obligaţiilor autorităţilor administraţiei publice locale, stabilite potrivit prevederilor legale specifice, şi a celor prevăzute în planurile anuale de protecţie şi gestiune privind monumentele istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial şi zona de protecţie a acestora;

c) acordă asistenţă/consultanţă autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale responsabile cu elaborarea programelor de protecţie şi gestiune şi a planurilor anuale de protecţie şi gestiune;

d) asigură urmărirea şi evaluarea implementării programelor de protecţie şi gestiune, precum şi a planurilor anuale de protecţie şi gestiune;

e) raportează anual şi la cerere către Ministerul Culturii şi către Punctul focal naţional pentru Convenţie stadiul implementării programului de protecţie şi gestiune;

f) identifică oportunităţi de finanţare pentru implementarea programului de protecţie şi gestiune, precum şi a planurilor anuale de protecţie şi gestiune şi le comunică Ministerului Culturii, consiliilor judeţene, consiliilor locale şi proprietarilor monumentelor istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial;

g) oferă consultanţă autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale cu privire la strategiile şi proiectele publice care vizează monumentele istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial şi zonele de protecţie ale acestora;

h) formulează puncte de vedere cu privire la intervenţiile care au incidenţă asupra autenticităţii şi integrităţii monumentelor istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial;

i) sprijină organul de specialitate al administraţiei publice centrale în domeniul amenajării teritoriului şi urbanismului în cadrul procesului de elaborare sau autorizare a documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism pentru zonele care cuprind obiective înscrise în Lista patrimoniului mondial;

j) organizează întâlniri, consultări, dezbateri publice, desfăşoară proiecte educaţionale, prin care atrage atenţia asupra importanţei protejării valorii universale excepţionale a monumentelor istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial, precum şi asupra măsurilor avute în vedere, pentru îmbunătăţirea stării de conservare, promovare şi punere în valoare a acestora;

k) îndeplineşte alte atribuţii dispuse de consiliul judeţean prin regulamentul de organizare şi funcţionare a Comitetul de Organizare UNESCO.

„Persoanele interesate să participe la consultarea publică se vor putea înscrie depunând o cerere în acest sens, însoțită de copie după actul de identitate, până la data de 9 aprilie 2025, cu precizarea că în ordinea înscrierilor se vor ocupa locurile din sală. Cererea va fi transmisă online pe adresa de e-mail: office@cjgorj.ro sau direct la sediul Consiliului Județean Gorj. Facem mențiunea că pe site-ul instituției noastre: www.cjgorj.ro și la sediul Consiliului Județean Gorj, precum și pe site-ul Primăriei Municipiului Târgu Jiu www.targujiu.ro și la sediul acesteia, se poate consulta Lista persoanelor eligibile să facă parte din Comitetul de Organizare UNESCO în calitate de reprezentanți ai comunității locale Târgu Jiu”, a transmis Consiliul Județean Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.