Se caută școli-pilot pentru ,,Programul de educație media”

1366

Unitățile de învățământ liceal din România sunt invitate să intre în competiție pentru a deveni școli-pilot în domeniul educației media și să transmită dosarul de candidatură către inspectoratele școlare județene, până miercuri, 20 ianuarie 2021. Vor fi selectate câte două licee din fiecare județ și 12 din municipiul București.

Dosarul de candidatură va cuprinde, potrivit Ordinului Ministerului Educației nr. 6234/2020, publicat în 5 ianuarie 2020: scrisoare de intenție care să reflecte motivația unității de învățământ de a se implica în intervenția pilotată, punctele tari, oportunitățile și beneficiile pentru elevi, declarație asumată de conducerea unității de învățământ, de exprimare a disponibilității și a capacității de aplicare a intervenției pilotate (poate implica și acordul părinților, consiliului elevilor sau al altor actori din instituție) și declarație de angajament a minimum o treime (1/3) dintre profesorii de limba și literatura română și discipline conexe, eligibili pentru proiect, pentru participarea la activități în primul an de pilotare, urmând ca numărul acestora să crească pe durata de pilotare. În cazul liceelor din Gorj, aplicațiile de exprimare a interesului de funcționare ca școală pilot-media vor fi transmise pe adresa de email giurca_otilia@yahoo.com, până în data de 20.01.2021. Selecția unităților de învățământ se va face în perioada 21-28 ianuarie 2021, la nivelul fiecărui inspectorat școlar, de către o comisie alcătuită din 5 membri, dintre care inspectorul de specialitate pentru limba română și un reprezentant al casei corpului didactic. Constituie avantaj la selecție participarea anterioară a unităților de învățământ sau a cadrelor didactice din aceste unități de învățământ la programe de educație media și funcționarea unității de învățământ liceal ca unitate de învățământ pedagogic. Vor fi selectate 2 unități de învățământ liceal/județ și 12 din municipiul București. În perioada 29 ianuarie-2 februarie 2021, în baza selecției efectuate de inspectoratele școlare, Ministerul Educației și Cercetării avizează lista unităților de învățământ care vor funcționa cu statut de școală-pilot-media la nivel național și, în colaborare cu partenerul ONG, comunică inspectoratelor școlare informațiile privind calendarul activităților de formare a profesorilor, elaborarea de resurse, colaborarea elevilor etc. Unitățile școlare selectate au obligația: să faciliteze participarea la programul de formare acreditat (60 de ore) a profesorilor de limba și literatura română și discipline conexe, conform cifrelor agreate cu inspectoratele școlare; să asigure condițiile pentru buna desfășurare a activităților de predare la clasă a elementelor de educație media ce derivă din programul de pilotare, prin adaptarea demersului didactic pentru fiecare an de studiu, pentru fiecare profesor participant; să faciliteze participarea profesorilor-mentori din program la activitățile observative la clasă, în contextul comunităților de învățare; să asigure aplicarea instrumentelor de evaluare și să comunice rezultatele evaluărilor, în scopul centralizării și evaluării impactului intervenției educaționale la nivel național.

Rezultate urmărite
Potrivit Regulamentului de selecție, organizare și funcționare pentru unitățile de învățământ preuniversitar cu statut de unități-pilot în domeniul educației media, ,,obiectul intervenției educaționale îl constituie formarea cadrelor didactice din învățământul liceal pentru realizarea, în procesul de predare-evaluare, a educației media (media literacy), prin formarea și dezvoltarea la elevi a unor abilități de viață din domeniul media”. Conform aceluiași document, rezultatele urmărite sunt: model de dezvoltare profesională continuă, dezvoltat până în 2023, care va facilita profesorilor de limba și literatura română și discipline conexe includerea de elemente de educație media în procesul de predare-învățare, ca parte a activității curente, în cadrul disciplinei/disciplinelor; 600 de profesori formați și aproximativ 48.000 care și-au dezvoltat abilitățile necesare pentru a fi cetățeni informați, capabili să interacționeze critic și responsabil cu media, cu imunitate la efectele dezinformării; un program de formare acreditat de către partenerul ONG pentru profesorii de limba și literatura română și discipline conexe care predau în unități de învățământ liceal, formați în etape: 250 de profesori în anul 2021, 200 de profesori în anul 2022, 150 de profesori în anul 2023; un set de mecanisme postformare și de suport, dezvoltat de partenerul ONG, în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării, care include mentorat și îndrumare, observație la clasă din partea formatorilor și profesorilor-mentori, observație și consultare cu profesorii din comunitatea de educație media etc.; o platformă online pentru profesori și elevi, deținută de partenerul ONG, care va include funcții de formare, postinstruire și monitorizare/evaluare, pentru ca profesorii să își prezinte activitățile, să se conecteze și să primească feedback, precum și să acceseze resurse.
Platforma online va cuprinde mecanisme care să încurajeze colaborarea, astfel încât spațiul să ofere un mediu sigur pentru conversație, pentru întrebări și răspunsuri între profesori, facilitatorii și echipa proiectului, și, de asemenea, un set de resurse teoretice necesare și exemple practice de exerciții și activități care să fie realizate împreună cu elevii, grupate într-o bibliotecă; un sistem de monitorizare și evaluare (instrumente, metode etc.) aplicat profesorilor și elevilor participanți în program; un grup profesoral care deține competențele necesare predării educației media și utilizării mass-media în procesul de predare-învățare-evaluare; un grup profesoral care deține competențele și profilul necesare pentru a desfășura activități pentru domeniul educației media, în calitate de traineri/profesori-mentori/facilitatori; o competență transversală educație media (media literacy), dezvoltată în cadrul intervenției educaționale și integrată în programele școlare pentru nivel liceal. Pentru evaluarea impactului intervenţiei didactice se va proceda la monitorizarea eşantionată a activităţilor didactice derulate în şcolile-pilot de către profesorii participanţi.
Procesul va cuprinde o evaluare iniţială şi una la finalul celor 3 ani de pilotare şi va viza atât competenţele profesorilor participanţi, cât şi ale elevilor care au participat la activităţile educaţionale pilotate. În funcţie de rezultatele intermediare ale intervenţiei pilotate va fi identificat potenţialul de multiplicare sau de extindere a pilotării.
ROXANA LUPU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here