Se caută măcelari

1470

AJOFM Gorj anunţă persoanele interesate pentru ocuparea unui loc de muncă în străinătate că în această perioadă prin serviciul EURES sunt disponibile 250 locuri de muncă în GERMANIA, în meseria de tăietor de carne și lucrător în producție, prin Agenția Federală de Muncă – Serviciile de Plasare Internațională ZAV, ca reprezentant al angajatorului german, 2 companii specializate în prelucrarea cărnii de porc și de vită cu sediul în Landul Renania de Nord – Westfalia, localitatea Münster, respectiv Rheda-Wiedenbrück.
Activitatea presupune: sacrificarea de la drive-in la depozitul frigorific; dezosarea și tăierea cărnii în funcție de cerințele clientului; ambalarea bucăților de calitate superioară, alte activități de producție, tăierea bucăților de carne (numai ca tăietor de carne); ajutor în producția de alimente; preluarea și ambalarea produselor.
Cerințele pentru aceste locuri de muncă sunt: constituie avantaj calificarea profesională în industria alimentară, în special ca măcelar, experiența profesională în domeniu și permisul de conducere categoria B; rezistența fizică, toleranța la frig și umiditate; disponibilitate de a lucra în schimburi (inclusiv în ture de noapte); manipularea conștientă și responsabilă a mărfurilor și alimentelor; respectarea normelor de igienă și a metodelor de lucru. Cunoștințele de limba germană constituie avantaj, dar nu sunt obligatorii. Salariul oferit pornește de la 9,75/10 euro brut/oră, la care se adaugă un bonus de prezență de 1 euro/oră, care se plătește și în cazul concediului aprobat, plus alte beneficii în funcție de postul ocupat, calificare și experiența profesională.
Alte beneficii: sprijin intern în vederea integrării; angajatorul pune la dispoziție o persoană de contact care vorbește limba română; se acordă sprijin și asistență în ceea ce privește formalitățile necesare în relațiile cu autoritățile, deschiderea unui cont bancar, îngrijirea copiilor, transportul public etc.; asistență în timpul formării și instruirii în procedurile de operare; se asigură cazare în apartamente mobilate (max. 6 persoane/apartament, cu 1-2 persoane/cameră) contra cost – aprox. 230 euro/lună, cu totul inclus; angajatorul oferă haine/echipament de lucru; dacă este necesar, se
poate oferi serviciu contra cost de transport la locul de muncă (aprox. 85 euro/luna); se poate lua masa la cantina companiei; se asigură masuri de protecție împotriva coronavirusului: ofertă de vaccinare, teste gratuite în mod regulat, plata continuă a salariilor, precum și îngrijire în caz de carantină (de exemplu, furnizarea de pachete cu alimente, cazare separată). Durata contractului este pe perioada determinată, de 12 luni, cu posibilitatea de angajare permanentă ulterior. Programul de lucru este cu norma întreagă, de 40 ore/săptămână. Este posibilă efectuarea de ore suplimentare.

Termenul limita pentru aplicare: 30-09-2021

Persoanele care doresc să aplice pentru aceste locuri de muncă trebuie să se adreseze consilierului EURES din cadrul AJOFM Gorj, str Lt. Col. D. Petrescu, nr 1, telefon 0253211568.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here