Se caută director pentru o instituție importantă din Gorj. Când are loc concursul!

1471

Casa Națională de Asigurări de Sănătate scoate la concurs posturile de directori generali ai caselor județene de asigurări de sănătate din 40 de județe, între care și Gorj. CJAS Gorj este condusă de către economistul Daniel Șurlea.

Pentru a participa la acest concurs, candidații pot depune dosarele de înscriere până la data de 20 aprilie, ora 17.00.
Concursul, care va avea loc în data de 6 mai, constă într-o probă scrisă, care se va desfășura la amfiteatrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, urmată de un interviu, care va avea loc în termen de patru zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise, la sediul CNAS din Calea Călăraşilor nr. 248.
Data și ora interviului vor fi comunicate ulterior. Rezultatele finale ale concursului vor fi afișate până la data de 19.05.2021.
„Pentru ca reglementările stabilite la nivel național să producă efectele scontate pe întreg teritoriul țării este nevoie de un management performant la nivelul tuturor caselor de asigurări de sănătate din subordinea CNAS. Gestionarea eficientă a fondurilor repartizate și aplicarea corectă și unitară a măsurilor reglementate la nivel național sunt principalele modalități prin care putem asigura un acces mai bun al pacienților la serviciile de care aceștia au nevoie în sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Sper că acest concurs va atrage candidaturi puternice la toate casele de asigurări de sănătate”, a anunțat Adrian Gheorghe, președintele CNAS.
Candidații care sunt interesați de acest post trebuie să aibă studii universitare, pregătire complementară/managerială în domeniul de activitate al candidatului sau în sistemul de sănătate (cursuri de perfecționare, specializări, competențe, master, doctorat), vechime în specialitatea studiilor necesare pentru ocuparea funcției de minimum 7 ani și activitate de cel puțin 2 ani în funcții de conducere.
Candidații sunt nevoiți să prezinte și o recomandare de la ultimul loc de muncă.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.