Direcţia Municipală de Cultură „Constantin Brâncuşi”, din Târgu-Jiu, va avea, în curând, un nou director. Caietul de sarcini a fost deja stabilit, la fel ca şi comisiile de evaluare şi de soluţionare a contestaţiilor, începând de la 1 octombrie fiind aşteptate proiectele de management.
Fostul Centru pentru Cultură şi Artă „Constantin Brâncuşi”, condus până acum câteva luni de Sorin Lory Buliga, a fost transformat, după înlăturarea acestuia de la cârmă, în Direcţia Municipală de Cultură „Constantin Brâncuşi”. Această direcţie a fost condusă până în prezent, de cea care ţine şi frâiele Direcţiei Publice de Protecţie Socială Târgu-Jiu, Teodora Ciobanu. Funcţia a fost una temporară, până la hotărârea modalităţilor de organizare a unui concurs menit să desemneze cea mai potrivită persoană pentru postul de director. După îndelungi consfătuiri, membrii Comisiei de Cultură din cadrul Primăriei Târgu-Jiu au hotărât în ce condiţii se va desfăşura acest concurs, fiind realizat şi un caiet de sarcini. Acesta poate fi ridicat până pe data de 1 octombrie, dată de la care se va începe depunerea proiectelor de management de către candidaţi, până la data de 25 octombrie. Proiectele depuse vor fi analizate în perioada 25-31 octombrie, urmând anunţarea rezultatelor în data de 1 noiembrie. O zi mai târziu, candidaţii care trec de această primă probă vor avea posibilitatea să îşi prezinte proiectul de management în faţa comisiei în cadrul unui interviu. Rezultatele de la această a doua probă vor fi anunţate în data de 3 noiembrie. În perioada 4-10 noiembrie se vor putea depune contestaţii, care se vor soluţiona până la data de 12 noiembrie.
Proiecte de minim nota 7
Componenţa celor două comisii, cea de concurs şi cea de evaluare a contestaţiilor, a fost deja stabilită. Ambele sunt alcătuite dintr-un reprezentant al Consiliului local Târgu-Jiu, în calitate de preşedinte şi patru specialişti în calitate de membri. Comisia de concurs va elimina din cursa pentru obţinerea postului de director proiectele de management care conţin informaţii privind identitatea candidatului şi va ţine cont de respectarea cerinţelor prezente în caietul de sarcini. În cazul în care niciun candidat nu reuşeşte să obţină nota minimă 7 la concursul de proiecte de management, concursul va fi reluat în termen de 30 de zile.
Dorina Cioplea