Se așteaptă demisii la SJU Târgu-Jiu

2370

Colegiul Medicilor din Gorj a fost sesizat, ieri, cu privire la tratamentul aplicat de doi medici de la SJU Târgu-Jiu unui pacient de 65 de ani. Este vorba despre bărbatul care a ajuns la Clinica Sf. Sava din Capitală, anul trecut, cu multiple răni infectate, după ce a fost internat la neurologia şi ATI – ul de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu-Jiu.
Medicii de la clinica privată s-au declarat îngroziţi de starea în care ajunsese pacientul şi au şi fotografiat rănile neîngrijite de personalul medical de la Târgu-Jiu. Fotografiile au fost publicate în ediţia de astăzi a ziarului nostru şi au impresionat comunitatea gorjeană. În acest context, managerul SJU, Dumitru Vienescu, a declarat: ,,Am sesizat Colegiul Medicilor şi am constituit comisia de verificare a procedurilor şi protocoalelor medicale. Se vor lua măsuri în consecinţă”. De asemenea, după ce în presa locală a apărut încă un articol care arată problemele grave de la secţia de Psihiatrie, acolo unde mai mult de jumătate dintre pacienţi au fost confirmaţi cu Covid iar, în paralel, personalul medical nu are dezinfectante sau soluţii pentru funcţionarea nebulizatorului, alte materiale medicale sau combinezoane, managerul spitalului, Dumitru Vienescu, a declarat: ,,Dacă toate acestea se vor dovedi reale, se va lăsa cu demisii. Este inadmisibil ca ceea ce se întâmplă la Psihiatrie, într-o secţie a spitalului judeţean, să nu ajungă să fie cunoscut de conducerea spitalului, decât din presă. Se va face o comisie de verificare şi în acest caz”, a mai spus acesta.
M.C.H.

1 COMENTARIU

  1. nu o scoateti din ,,schema,, pe dna.Minodora (asis
    tenta ),cea care face legatura intre personalul de ingrijire si familile pacientilor ! Incercati fara retineri sa intrati ,,in forta,, ptr ca astfel de persoane fac de rusine meseria altora si aduc o pata destul de mare si urita pe halatele celor care pot fi si oameni si profesionalisti !Cea care,chipurile stie ,,totul,, si coordoneaza miscarea plaselor si meniurilor !! Sa nu va mire nimic,sa nu va surprinda ceva,acestea sint numai unele din ,,scenele,, realitatii din spitalele noastre . Stau si incerc sa fac o deosebire intre CRIMINALI si faptele lor si ceea ce intimpla cu pacientii bolnavi !? Nu exista nicimacar o singura diferenta,rezulatul este acelasi ..CRIMA ! Culmea este ,nimeni nu incearca sa caute sub ,,halatele albe,, mai mult ,sint mai prezente,zilnic cu rezultate de acest gen! Deci putem vorbi de ,,criminali in serie,, !Ce mi oferi ptr ce iti ofer ??? Vreti sa stiti,cu siguranta ,omul drag,pacientul bolnav…mort ! Este indeajuns,ajunge,gata cu analfabetii si incapabilii profesionali ! Sintem unici,sintem …nimic nu sintem!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here