SDN Târgu-Jiu a trecut la identificarea panourilor publicitare neautorizate

373

Reprezentanţii Biroului de Autorizaţii din cadrul Secţiei Drumuri Naţionale Târgu-Jiu au demarat o amplă acţiune de identificare a panourilor publicitare neautorizate, amplasate pe drumurile naţionale de pe raza judeţului nostru. Iniţial se procedează la aplicarea de somaţii pe respectivele panouri, ulterior ele fiind demontate dacă proprietarii nu demarează procedurile de autorizare. Mai mult decât atât, ei riscă şi sancţiuni în valoare de 3.000 – 6.000 lei.

Proprietarii panourilor publicitare care nu au autorizaţie pentru amplasarea lor, sau nu au prelungit valabilitatea acesteia, riscă amenzi usturătoare. Angajaţii SDN Târgu-Jiu au pornit în identificarea panourilor publicitare neautorizate şi îi aşteaptă pe proprietari să îşi depune documentele pentru intrarea în legalitate. „De luni a început acţiunea de identificare a panourilor publicitare neautorizate de pe drumurile naţionale. Iniţial se lipesc somaţii pe acestea şi, dacă în decurs de 5 zile, proprietarii nu demarează procedurile de autorizare, le demontăm şi le depozităm în curtea Secţiei. Proprietarii acestor panouri, dacă vor putea fi identificaţi, vor fi sancţionaţi conform OG 43/1997, amenzile încadrându-se între 3.000 şi 6.000 lei”, precizează Ion Tudor, şeful Secţiei Drumuri Naţionale Gorj. Potrivit aceleiaşi surse pentru obţinerea unei autorizaţii se percepe o taxă în valoare de 210 euro, iar prelungirea valabilităţii acesteia se taxează cu 30 de euro.

Aproape 50 de procese verbale pentru acces neautorizat la DN
Rezultatele activităţii derulate de reprezentanţii Biroului de Autorizaţii din cadrul Secţiei Drumuri Naţionale Târgu-Jiu se reflectă şi în numărul amenzilor aplicate. Până în prezent au fost emise în jur de 50 de procese verbale pentru construire acces la drumurile naţionale, fără autorizaţie; deşi multe sancţiuni au fost contestate, cei care le-au primit au pierdut procesele. „Până acum au fost emise 50 de procese verbale în valoare de câte 3.000 de lei fiecare, pentru construire acces la drumul naţional fără a avea autorizaţie; s-au contestat aceste procese verbale, dar procesele au fost pierdute de cei care au contestat PV-urile. Reamintim cetăţenilor că prin aceste construcţii neautorizate se pune în pericol siguranţa circulaţiei”, a confirmat Tudor.  Şeful SDN Gorj spune că de când şi-a început activitatea noua echipă din cadrul Biroului de Autorizaţii s-a înregistrat o creştere semnificativă a autorizaţiilor emise.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here