Scurt Eseu la o icoană – ,,Am pictat cu sufletul şi cu mintea mea, Icoana Maicii Domnului cu Pruncul Sfânt”!

2158

Nu am scris, de această dată, despre metodologia artei picrurale pentru că mai am de învăţat multe lucruri în acest sens, dar, voi vorbi despre pasiunea împătimitoare cu care în ajunul Sărbătorii «Adormirea Maicii Domnului», pentru că port numele de Maria, dăruiesc din suflet această Icoană, nu numai locuitoruilor comunei Dragoteşti şi familiei pentru care am pictat-o, dar, şi tuturor oamenilor care o cinstesc aşa cum se cuvine pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu! Pentru mine şi pentru părinţii şi fratele meu, Maica Domnului este icoana sufletului, mai ales că inima Maicii Domnului ascundea multe taine şi negrăite bucurii în bunătate! Ea văzuse atâtea lucruri minunate, auzise atâtea cuvinte nemaiauzite, atâtea taine îi va fi încredinţat Fiul ei, Domnul Iisus Hristos, pe care ea le pusese în inima sa şi le păstra cu sfinţenie!
Sfânta Tradiţie ne spune că Maica Domnului a trăit până la adormirea sa în tăcută smerenie, împreună cu ucenicul iubit Ioan, în Efes, dar, mergea de multe ori la Sfintele Locuri din Ierusalim, locul atâtor mari şi sfinte amintiri şi unde şi-a încheiat şi viaţa pământească. În Ghetsimani, mormântul Maicii Domnului este cinstit până astăzi cu adâncă evlavie de toată lumea creştină.
Tot Sfânta Tradiţie mai spune că după sfânta ei Adormire, pe când Sfinţii Apostoli se adunau la cina zilnică şi rosteau: „Mare este numele Prea Sfintei Treimi, Doamne Iisuse Hristoase, ajută-ne nouă”, într-una din zile, li s-a arătat aievea Maica Domnului, înconjurată de îngeri luminaţi şi le-a zis: „Bucuraţi-vă că eu sunt cu voi în toate zilele!” Atunci, ucenicii, cu spaimă şi cu bucurie au strigat: „Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-ne nouă!”, pentru că mare le-a fost atunci bucuria Sfinţilor Apostoli şi mare este nădejdea tuturor creştinilor, ştiind noi de această făgăduinţă a Maicii Domnului! Ca o dovadă a preţuirii Sfintei Fecioare, am pictat cu sufletul şi cu mintea mea, Icoana Maicii Domnului cu Pruncul Sfânt!
Ana-Maria Alexandra GOGONEA, Licenţiată în arte vizuale, Facultatea de Teologie-Ortodoxă Craiova

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here