Scroafa unui fermier din Scoarţa a fătat șase mistreţi

2615

La sfârşitul săptămânii trecute, în gospodăria lui Doru Cîrţînă, un cetăţean din comuna Scoarţa, au apărut șase pui de mistreţ. Scroafa fermierului a fătat, joi, nu mai puţin de 11 purcei, cinci fiind normali, restul aparţinând unei rase de porci sălbatici. Proprietarul scroafei se aştepta la o astfel de întâmplare, întrucât anul trecut a surprins-o cu un mistreţ.

De câteva zile, un femier din Scoarţa este fericitul proprietar al unor purcei deosebiţi. Şase pui de mistreţ mistretcresc frumos, alături de ceilalţi cinci purcei fătaţi de scroafa lui Doru Cîrţînă. Scorţenii au aflat rapid vestea că în ograda lui Cîrţînă au venit pe lume pui de mistreţi, fătaţi de o purcea domestică, mulţi săteni gândindu-se că este vorba despre o minune. Fermierul, însă, se aştepta la o asemenea „surpriză”, dat fiind faptul că, în urmă cu câteva luni, a surprins un mistreţ în preajma scroafei sale. Acum omul se bucură de micii mistreţi, care sunt sănătoşi şi frumoşi. Doru Cîrţînă spune că întenţionează să păstreze în gospodărie o pereche de mistreţi, restul puilor urmând a fi scoşi la vânzare după ce vor fi înţărcaţi. Pe site-urile de specialitate, preţul unui pui de mistreţ porneşte de la 300 de lei, un adult costând câteva mii de lei.

Carnea de mistreţ, bogată în fosfor şi potasiu
Mistrețul este un mamifer sălbatic omnivor, în general nocturn. Carnea de mistreţ este bogată în fosfor, mistret1necesar unui sistem osos şi dentar solid şi în potasiu, necesar limitării tulburărilor cardiace şi relaxării musculare. Este o carne hrănitoare, care seamănă la aspect şi la gust cu cea de porc, însă are savoarea şi particularităţile specifice cărnii de vânat.
Conformaţia mistreţului este uşor de recunoscut. Profilul acestuia reflectă, într-o mare măsură, influenţele condiţiilor de mediu în care a evoluat şi trăieşte. Prezintă un aspect general masiv, uşor aplatizat lateral, mai mult înalt decât gros, care lasă impresia de putere şi de mobilitate, fiind conformat perfect pentru râmat şi pentru străpungerea desişurilor. Puiul de mistreţ poartă o blană juvenilă de culoare bej, dungată cu negru de la cap până la coadă. După două sau trei luni, puiul de mistreţ devine o fiară roşcată, acoperită cu o blană brun-roşcată uniformă, până la vârsta de aproximativ 1 an. Părul mistreţului nu este în mod obligatoriu negru. El este uneori nuanţat cu gri, până la gri argintiu. Există, de asemenea, exemplare de culoarea cafelei cu lapte sau chiar albă, albinoşii fiind mai rari.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.