În arhiva subsemnatului se află câteva documente deosebit de importante, care se referă la Mihai Eminescu şi la familia sa. Amintesc, astfel, cele două fotografii originale, care îl înfăţişează, fiecare, pe fratele poetului, Matei Eminescu (fotograf S.P. Kicomban, Turnu-Severin, strada Trajan Nr. 50) şi pe sora sa Aglae Drogli (fotograf necunoscut), căsătorită mai întâi cu un profesor de pedagogie din Cernăuţi, pe nume Ioan Drogli, cu 20 de ani mai în vârstă, iar după moartea acestuia, cu căpitanul austriac Heinrich Gareiss von Döllittsturm.
Dintre cei 11 copii ai căminarului Gheorghe Eminovici şi soţiei sale Raluca (Matei este acela care şi-a schimbat şi el, după poet, patronimul în „Eminescu”), trei dintre ei au murit de mici, iar cei care au depăşit vârsta maturităţii, în afară de Mihai, au fost: Şerban (1841-1874), Nicolae (1843-1884), Aglae (1852-1900), Henrieta (1854-1889) şi Matei (1856-1929).
Matei şi Aglae sunt singurii care au avut o descendenţă. Dintre copiii Aglaei cu Drogli (o fată şi doi băieţi) se ştie că fata, Victoriţa, a murit de timpuriu, un băiat, Ion, s-a prăpădit în primul război mondial, ca ofiţer sanitar, iar un altul, Gheorghe, a trăit izolat, cu minţile rătăcite, bolnav de un lues netratat. Aglae a suferit, în ultima perioadă a vieţii, de „boala lui Basedow”, care i-a adus şi sfârşitul. Matei, cel mai longeviv dintre copii, a urmat şcoala de ofiţeri din Iaşi, s-a distins în Războiul de Independenţă din 1877-78, fiind decorat cu ordine şi medalii româneşti şi ruseşti şi ajungând la gradul de căpitan. După demisia din armată, Matei devine subprefect al Plasei Afumaţi, apoi custode al domeniului Glogova, iar ulterior se retrage la Turnu Severin şi, de acolo, la Bistriţa-Năsăud, unde este şi înmormântat. A fost căsătorit de trei ori.
Cu prima soţie, Matilde Ilian Iosefescu, profesoară de istorie (căsătorit în 1880 şi divorţat în 1892), a avut un băiat, Ion Traian Victor, născut în 1886. În 1887 se naşte şi o fată, Maria, care a trăit însă doar câteva luni.
După cum rezultă dintr-un articol publicat în martie 2010, pe atunci trăia în Bucureşti o nepoată a lui Matei, Natalia Eminescu, fiica fiului acestuia, Victor. Natalia locuia singură, într-o garsonieră din cartierul Titan şi era în vârstă de 70 ani.
În interviu, Natalia, o pensionară modestă, de profesie asistentă medicală (a lucrat la Fundeni, Secţia de chirugie cardio-vasculară, cu profesorul Setlacek) relatează că părinţii săi – tatăl avocat, mort pe când ea avea 13 ani, de reumatism poliarticular, căsătorit târziu cu mama sa, Alexandrina, pe când era în vârstă de 50 ani, după o căsătorie anterioară – a mai avut două fete, care au decedat fără urmaşi. Din cel de-al doilea mariaj al lui Matei, cu Ana Condeescu, din Mizil (nepoata lui Leonida Condeescu, prototipul personajului lui Caragiale din piesa „Conu Leonida faţă cu reacţiunea”), de care va divorţa în 1898, au rezultat 4 copii, 2 băieţi şi 2 fete. Una dintre fete, Leila, născută în 1891, a decedat la numai 5 ani, ca şi un băiat, Hanibal, născut în 1893, care a murit în 1911, în etate de 8 ani. În schimb, fata cea mare, Ecaterina, a trăit 78 ani (1892-1970) şi a avut o descendenţă numeroasă, răspândită prin ţară.
Cel de-al doilea băiat din căsătoria lui Matei cu Ana Condeescu a fost Gheorghe Eminescu (1890-1988), devenit locotenent-colonel de grăniceri, fost deţinut politic timp de 7 ani, care a scris o carte despre Napoleon Bonaparte, pasionat fiind toată viaţa de personalitatea acestuia. Gheorghe Eminescu este tatăl Yolandei Eminescu (1921-1998), reputată juristă, fostă directoare adjunctă a Institutului de Cercetări Juridice şi mama Roxanei Eminescu (născută în 1947), absolventă de filologie în Bucureşti, traducătoare de limbă portugheză, emigrată în Portugalia şi apoi în Franţa. Roxana a fost căsătorită cu actorul Dorel Iacobescu, fratele geamăn al lui Aimée Iacobescu (1946-2018), şi ea tot actor. Roxana Eminescu are un fiu, Ion Teodor Eminescu-Iacobescu (născut în Portugalia, în 1983), licenţiat în Drept, care trăieşte, împreună cu mama sa, la Brest, în Franţa (recent am ascultat un interviu al său, la un post românesc de televiziune).
A treia căsătorie a lui Matei a fost cu Silvia Maeru, din Bistriţa, cu care a convieţuit până la moarte. Din această ultimă căsătorie nu au rezultat copii. După decesul fratelui său Mihai, Matei Eminescu s-a arătat interesat de publicarea în continuare a operei acestuia. La acea dată apăruseră numai câteva ediţii ale poeziilor, sub îngrijirea lui Titu Maiorescu. Astfel, Matei ia legătura cu fraţii Saraga, editorii-librari ai poeziilor lui Mihai Eminescu, şi plănuieşte să publice şi el din opera fratelui. Ca urmare, în anul 1895, a fost editat de S. Dimitriu şi Matei Eminescu, la Bucureşti, Lito-tipografia Codreanu şi Săvoiu, un volum selectiv, de 78 pagini, din poeziile lui Mihai Eminescu, din care s-au păstrat puţine exemplare (un astfel de volum s-a vândut recent la o casă de licitaţie, cu suma de 2.700 euro, plus taxele aferente).
În posesia mea se află, de asemenea, două scrisori ale lui Matei şi Aglae, adresate fraţilor Saraga, privind publicarea postumă a poeziilor fratelui lor, scrisori pe care le reproduc în continuare, alături de două dintre cele patru fotografii cunoscute ale poetului, executate după clişeele originale.
– o fotografie de cabinet a lui Bernhard Brand, Iaşi, după clişeul lui Jan Tomás, Praga, 1869, care redă cunoscutul chip din tinereţe al lui Mihai Eminescu;
– o fotografie-carte de vizită, după clişeul lui Nestor Heck, Atelierul artistic fotografic I. Medl, Turnu Severin, Bulevard Carol I.
Este de presupus că aceste fotografii ale poetului au fost comandate de Matei pe când se afla la Severin, imediat după moartea fratelui său, întrucât ambele provin din ateliere fotografice existente la acea dată în acest oraş. Cât priveşte scrisoarea lui Aglae, din 1893, pe când locuia la Cernăuţi, ea se referă atât la achiziţionarea unor numere din revista „Rândunica”, scoasă de fraţii Saraga, cât şi la publicarea, de către aceştia, a unui volum din proza fratelui, pe care Aglae o consideră calitativ superioară poeziilor. Totodată, Aglae îşi exprimă gratitudinea pentru faptul că prof. A.D. Xenopol, prieten apropiat al lui Mihai Eminescu, şi-a exprimat intenţia de a publica o culegere din poeziile sale (aceasta va apărea, într-adevăr, în trei ediţii, în anii 1893, 1894 şi 1895, precedat şi de o prefaţă a lui Xenopol).
Epistola lui Matei este din ianuarie 1897 şi reprezintă o punere la punct a editorilor Saraga cu privire la publicarea unor ediţii cu poeziile lui Mihai Eminescu, numărul de exemplare tipărite şi librarul prin care urmează să fie vândute (din context nu rezultă clar că este vorba de volumul aflat sub îngrijirea lui Matei). Este ştiut că Matei a dorit să împiedice apariţia în continuare a ediţiilor lui Maiorescu, declarând public, în 1889, după moartea fratelui său: „Voi urmări şi sechestra oriunde voi găsi asemenea ediţii”. Până la urmă, însă, nu şi-a putut materializa intenţia.
Scrisoarea lui Aglae, Cernăuţi 2 aprilie 1893
Domnilor Saraga
Am primit nr. 1 şi 2 a colecţiei Dvoastră împreună cu revista «Rândunica”.Doresc suc¬ces colecţiunei, cât şi ernatic bun „Rândunicii”.
,,Bine zice Dna C. Emilian: «Încercarea e un merit, reuşita o lotărie». Mă bucur că binevoiţi a tipări şi unele din proza fratelui meu M. Eminescu – fiţi convinşi că aceasta va avea mai multă trecere decât poesiele.
Sunt foarte mulţumitoare Dlui profesor de universitate A.D. Xenopol pentru bună-voinţa cu care s-a oferit a privighea editarea poesielor. Deşi n-am plăcerea a-l cunoaşce, ştiu însă că au fost amic cu fratele meu. Cu poşta viitoare trimit banii pentru cărţi şi abonamentul pe un an pentru revista «Rândunica» – şi mulţumindu-vă de aducerea aminte, mă subsemn cu cea mai deosebită stimă.
(s.s.) A.(glae) Gareiss von Döllitzsturm, Czernowitz, Austriaplatz Nr. 9 Scrisoarea lui Matei „Către Dumnealor Fraţii Saraga Librari-Editori la Iaşi
Spre respuns epistolei Dvoastre din 25 Ianuarie a.c. vă încunoştiinţez că afar de Socek, care avea dreptul a vinde ultima ediţie, şi care ediţie era deja tipărită la încheierea celui de-al doile(a) contract între noi şi care ediţie urma să fie de numai una mie (1000) exemplare şi afar de Graevoc, care de asemini, la încheierea sus-mencionatului contract, avea voie să tipărească (1000) una mie exemplare; nu ştiu absolut nimic; şi de la ultima întâlnire ce am avut-o cu Samuel, în librăria lui Aizic, nici nu am mai vorbit absolut cu nici un singur librar sau alt cineva în această privinţă.
Me prinde mirarea că bănuiţi că le-aş fi dat eu concesiuni.
Doresc să ştiu şi eu cine sunt librarii editori care şi-au arogat aceste drepturi şi doresc să mă întâlnesc la Severin cu D. Samuel.
Salutările mele, Căpitan Eminescu, Baia de Aramă pentru Glogova,
30/Ianuarie 1897
NB: Prezentul articol reprezintă, în parte, o reluare – mult amplificată şi care aduce date noi, quasi necunoscute – a materialului subsemnatului, publicat în volumul nostru „Ecouri”, Lumina Tipo, Bucureşti, 2020.
SORIN POPESCU
Membru coresp. , Academia de Ştiinţe Juridice
Ex. Preşedinte de Secţie (secretar de Stat) – Consiliul Legislativ
