Continuăm să redăm crâmpeie din «Scrisoarea lui Pilat din Pont către Împăratul Tiberius», cu convingerea că lumea aceasta pământească este una trecătoare şi mereu copleşită de apăsarea păcatului, că nu ne putem lumina decât prin Cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos, care spune atât de tranşant: ,,Cerul şi pământul vor trece, dar, Cuvântul Meu, nu va trece!”, pentru că tot ceea ce a propovăduit cu înţelepciuna Sa Dumnezeiască este Legea care s-a rânduit prin spusele prorocilor! Desigur, un om obişnuit, chiar dacă este împărat sau guvernator în Iudeea, nu este expus la idei contradictorii şi nu va fi niciodată îndemnat să-și dezvolte rațiunea, fiindcă, nu va fi pus în fața unor decizii dificile, iar libertatea de alegere îi va fi îngrădită de anumite prejudecăţi sau chiar de anumite norme pe care le impune funcţia socială şi politică, dar, el nu se va regăsi pe deplin în propriul lui univers, ci, îşi va cunoaște locul și doar atât! Omul muritor, aşa cum a fost Ponţiu Pilat, nu va risca nefericirea prin expunerea la o carte sau la o pictură despre care autoritatea a decis că i-ar crea disconfort sau vreun pericol pentru pierderea scaunului domnesc! Însă, un asemenea om, chiar dacă face parte din tagma stăpânilor vremelnici, nu va cunoaște nici progresul, nici binele sau răul, nici discernământul care face posibilă deosebirea dintre bine şi rău! A ignora opiniile celorlalți, ar face din omul care crede că are pârghiile puterii, un prizonier voluntar al propriilor păreri şi l-ar determina să se priveze de accesul la mijloacele prin care și-ar putea schimba gândirea, ceea ce ar însemna un regres inevitabil, sigur și deplorabil al ființei umane, iar, spiritul moral al omului, nu doar că ar fi suprimat, dar, nici nu s-ar mai naște vreodată!
«Eu te voi apăra faţă de ei. Palatul meu de justiţie este deschis ţie pentru scăpare»!
Prezentăm, în continuare, un text din «Scrisoarea lui Pilat din Pont către Împăratul Tiberius», prin care guvernatorul roman îi spune împăratului Tiberius: «Eu i-am zis: Tu eşti mai preţios mie pentru înţelepciunea ta, decât toţi tulburătorii aceştia şi îngâmfaţii de farisei, care abuzează de libertatea dată lor de Roma, complotează contra Cezarului şi ne ţin într-o frică continuă, aceşti mizerabili neliniştiţi. Ei cunosc că lupul din pădure se-mbracă uneori în lână şi piei de oaie! Eu te voi apăra faţă de ei. Palatul meu de justiţie este deschis ţie pentru scăpare! Cu nepăsare, şi clătinându-şi capul, cu un har şi un zâmbet dumnezeiesc Iisus îmi ripostă: ,,Când ziua aceea va fi sosit, nu va fi scăpare pentru Fiul Omului, nici sub pământ. Sălaşul celui drept este acolo, zise el arătând spre cer, ceea ce este scris in cărţile profeţilor, trebuie să se împlinească”! Tânărule, i-am răspuns eu pe un ton moale, tu mă obligi ca simpla mea cerinţă să o preschimb în poruncă. Siguranţa provinciilor mele, care este încredinţată îngrijirii mele, cere asta! Trebuie să arăţi că ai multă moderaţie în predicile tale. Nu vătăma pe alţii, aceasta îţi poruncesc! Fericirea ta te însoţeşte, mergi în pace! ,,Prinţ al pământului, a răspuns Iisus, nu am venit ca să aduc în lume război, ci pace şi iubire şi bunăvoinţă. Eu m-am născut în aceeaşi zi în care Cezarul a dat pace lumii romane. Prigonirea nu este de la mine. Eu o aştept de la alţii, şi o voi întâmpina în supunere faţă de voinţa Tatălui meu, care mi-a arătat Calea. De aceea, restrânge-ţi puţin înţelepciunea ta lumească. Nu este în puterea ta, de a aresta victima de la picioarele altarului ce ispăşesc”! După aceste cuvinte, el a dispărut ca un nor luminos, după perdelele pretoriului». Prin urmare, am «cules» cu multă grijă şi cu mare atenţe un asemenea text din «Scrisoarea lui Pilat din Pont către Împăratul Tiberius», pentru că el reflectă în toată splendoarea şi în toată strălucirea Sa Chipul Dumnezeiesc al Mântuitorului Iisus Hristos, iar, dacă apar unele ingerințe ale libertății de exprimare, majoritatea dintre ele raportându-se la celelalte drepturi fireşti ale omului, precum drepturile și libertățile exercitate cu bună-credință, însăşi libertatea de exprimare devine inexprimabilă! Ea nu este și absolută, însă, rămâne de văzut în ce măsură se poate aplica şi adoptarea formelor acestei libertăți, care prin natura lor sunt circumstanțiale, pentru că prin spusele Domnului: ,,Eu m-am născut în aceeaşi zi în care Cezarul a dat pace lumii romane. Prigonirea nu este de la mine. Eu o aştept de la alţii, şi o voi întâmpina în supunere faţă de voinţa Tatălui meu, care mi-a arătat Calea”, mai greu se pot impune prin reguli generale și obligatorii, unele aspecte relative!
,,Eu m-am născut în aceeaşi zi în care Cezarul a dat pace lumii romane”!
Aşadar, Pilat din Pont este «un prinţ al pământului», care prin regulile impuse sub forma interdicțiilor, cum ar fi: interdicția de a exprima anumite idei, de a publica anumite texte, de a expune anumite picturi sau de a interpreta anumite piese care sunt preferate de către autoritatea romană devin un precedent periculos care poate ajunge să nu cunoască limite, iar, orice ingerință asupra libertății de exprimare trebuie să fie proporțională cu un scop legitim care este urmărit de către o autoritate, atunci când o limitează prin cuvintele: «Tu eşti mai preţios mie pentru înţelepciunea ta, decât toţi tulburătorii aceştia şi îngâmfaţii de farisei, care abuzează de libertatea dată lor de Roma», iar justificarea acestui scop, trebuie să fie plauzibilă şi foarte convingătoare! Dacă prin autoritatea ocupantului roman, scopul se dovedeşte acela de a nu ofensa și de a nu propaga anumite idei considerate dăunătoare sau instigatoare, ea poate deveni nelimitată, având în vedere gradul de subiectivism al acestor concepţii care definesc relaţia de la stăpân la supus! Iar, dacă stăpânul relativ şi lumesc arată că: «Eu te voi apăra faţă de ei. Palatul meu de justiţie este deschis ţie pentru scăpare», înseamnă că o informație dăunătoare nu ajunge la grupul țintă, atunci când acel grup nu va cunoaște decât un aspect al existenței, acela care îl menține echilibrat psihic, stabil şi dominant! De asemenea, ideea generală de a nu ofensa nu reprezintă o justificare legitimă a limitării dreptului la libera exprimare, deoarece guvernatorul Pilat din Pont spune despre farisei că ei «complotează contra Cezarului şi ne ţin într-o frică continuă, aceşti mizerabili neliniştiţi. Ei cunosc că lupul din pădure se-mbracă uneori în lână şi piei de oaie», ceea ce concordă pe deplin cu acuzele Mântuitorului despre caracterul ingrat al fariseilor, saducheilor şi cărturarilor din vremea aceea! Ar fi lipsit de o logică elementară ca o societate să aplice libertatea de exprimare doar raportat la conținutul pe care îl consideră favorabil, plăcut şi acceptabil, chiar dacă îi este indiferent. Dacă suntem cu toții de acord cu anumite forme de expresie sau dacă ofensa nu ne produce o emoție care inhibă sfera conştientului, fie ea pozitivă sau negativă, conceptul de «mizerabili neliniştiţi», atât de actual şi în zilele noastre, priveşte un aspect inviolabil de exprimare ce nu-şi mai găsește justificarea, fiindcă norma în sine nu are ce să protejeze, când nimeni nu va avea un motiv ca să atace direct ceea ce este demn de exprimat! În concluzie, orice scop al enunțării unui concept și al prevederii condiţiilor prezentării unor forme de exprimare care nu sunt confortabile pentru toată lumea, înseamnă că într-o societate liberă și democratică, aşa cum se pretinde societatea de astăzi, o astfel de protecție este absolut esențială în viața omului! Iar, deoarece exprimarea socială a ființei este însăși expresia individualității omului, când Pilat din Pont recomandă şi porunceşte că: «Trebuie să arăţi că ai multă moderaţie în predicile tale. Nu vătăma pe alţii, aceasta îţi poruncesc», înseamnă că prin legătura firească între interiorul ființei umane și exprimarea sa ca ființă socială are loc procesul de devenire, de evoluție şi numai Dumnezeu poate vedea lumea prin dreapta Lui Judecată! Dacă o astfel de legătură ar fi ruptă prin imposibilitatea ființei umane de a-și exprima cele mai profunde concepții, atunci ea s-ar afla într-o opoziţie continuă cu veridicitatea ei, nemaiavând un criteriu de bază în dezvoltarea conștiinței de sine. Astfel, omul Pilat din Pont, ar putea rămâne într-o rătăcire interioară, lipsit de criterii valorice care să-l orienteze, pentru că nu-și poate exprima o voinţă autentică și nu poate primi un răspuns de la Dumnezeu, care să-l ajute în momentele deciziilor sale ca om! (VA URMA)
Profesor dr. Vasile GOGONEA
