Scrisoare pentru Mama (II)

204
224300-7c34dffc-f2c1-4312-849c-ee0bd4ffb8f5lAntrenamentul sportiv făcea parte din viaţa cetăţenilor, era o metodă naturală de educaţie. Sportivii erau şi buni războinici la nevoie. Pindar, născut în 518 în.Ch, aproape de Ţeba, în privinţa războiului era un pacifist. „Războiul este dulce pentru cei ce încă nu l-au încercat, dar acela care îl cunoaşte, tremura în inima sa îndată ce îl vede apropiindu-se„.

”Una din hiporcheonele sale”. Iată două păreri deosebite asupra celui mai periculos flagel ce se abate asupra omenirii, uneori, antrenând-o în întregime sau numai asupra unor popoare aducându-le suferinţe. Suntem nevoiţi, câteodată, să ne abatem de la adevăratul conţinut al istoriei care este munca şi lupta popoarelor şi să insistăm asupra unor perioade de mari suferinţe pentru anumite popoare. RĂZBOIUL. V-oi încerca să mă întorc cu ani în urmă, să-mi aduc aminte de războiul ultim care a trecut şi peste noi, peste români. Nu voi depăna amintirile mele, ci voi lăsa să ne transmită gândurile sale din anii marii încleştări, un tânăr ca atâţia alţii, de 22 de ani, care a fost prins în vâltoarea războiului şi care l-a urât nespuns de mult cu toate că simţul datoriei faţă de patrie era la el mai presus de orice.Din zecile de scrisori cercetate am desprins şi pentru dumneavoastră câteva fragmente pentru a sta împreună de vorbă cu cel care a scris aceste scrisori. Marele Nicolae Iorga spunea :”Importanţă au în istorie două lucruri: S-o înţelegi ca dezvoltare şi să înţelegi, să judeci, să iubeşti, sau să condamni sufleteşte pe aceia care au jucat un rol în istorie; să îi tratezi ca oameni vii, pe care i-ai întâlnit înaintea ta, ai avut a face cu ei, i-ai lăudat, i-ai osândit; să îi auzi vorbind, şi să-i vezi mergând”. Nu aş vrea să credeţi că fac literatură dar marele Iorga spunea :”Nu poţi lucra fierul până nu 1-ai încălzit,şi sufletele oamenilor tot aşa de puţin”. Voi încerca să mă apropii de sufletele dumneavoastră ştiind: “Omul este fiinţa cea mai sociabilă şi discută mai cu drag despre ceea ce simte decât despre ceea ce gândeşte”(J-d.La Bruyere). Să simţim alături de cel care ne-a lăsat o parte din gândurile sale. O parte din gânduri sunt legate şi de viaţa mea, eu fiind crescut şi de dânsul. De la trei săptămâni am fost părăsit de mama. Am fost lăsat pe prispa casei bunicii. Tata, în mod teatral, s-a prezentat la bunica cu un coş de nuiele în spate. Bunica l-a întrebat ce face cu el ? Tata i-a spus că este pentru plodul care i-a fost aruncat pe prispa casei, să-l ducă la „leagăn„.Bunica 1-a izgonit atunci şi m-a crescut împreună cu fratele tatei care nu avea decât paisprezece ani.Unchiul Ion m-a iubit nespus de mult, ca şi pe copilul său. La 18 ani a plecat la Bucureşti. M-a iubit şi mai mult aflând că soţia nu-i poate aduce un moştenitor. De aceea îmi reproşează în unele scrisori amintindu-mi că m-a crescut şi trebuie să-i fiu recunoscător. M-a certat că m-am băgat între trei femei care nu se înţelegeau. Era bunica, mama vitregă şi soţia unchiului Ion. Eu eram de partea bunicii, pe care o iubeam foarte mult şi căreia îi spuneam mama. Nurorile erau tinere, frumoase şi nu erau prea cuminţi când soţii lor nu erau acasă ci la război. Bunica le dojenea, ceea ce făceam şi eu un plod de zece ani. Ele le scriau pe front soţilor cu totul altceva făcându-le acestora viaţa şi mai grea şi mai amară. Din dojenile dânsului mi-am însuşit cel mai practic sfat. ”Spunei lui măgarul de Mile că sunt supărat pe el că îmi scrie doar 3 rânduri în bătaie de joc.Cred că alt lucru nu are. Să pună mâna pe carte că asta va fi pâinea lui în viaţă în toate ocaziunile, aşa cum am avut eu noroc de ea.” Aceste sfaturi se repetă,fără reproşuri, aproape în toate scrisorile. Mi-a fost un crez în viaţă şi am reuşit datorită cărţii. Pentru mine războiul a fost o frână în dezvoltarea ulterioară. Încerc o reprezentare artistică a istoriei, pentru că aşa cum spunea Aristotel ”aceasta este mai ştiinţifică şi mai severă decât istoriografia serioasă într-adevăr poezia prinde sâmburele şi esenţa,iar relatarea exactă înşiră doar amănuntele.”

România a participat cu toate eforturile materiale şi umane la război. A suportat un greu mai mare decât alte ţări. În afară de ideile desprinse de dumneavoastră din scrisoarea trimisă mamei sale de pe frontul de Est să aflăm din sutele de scrisori trimise mamei şi soţiei sale alte idei despre război. Din ele am desprins fragmente care ne dezvăluie educaţia primită de acesta în şcoala primară unde s-a format ca un luptător pentru libertatea patriei sale, ca o conştiinţă vie a datoriei, ce trebuia împlinită, ca un stâlp sprijinitor al edificiilor noastre de azi. Îmi aduc aminte că mulţi îl sfătuiau să nu mai meargă pe frontul de Vest. El a refuzat spunând că nu vrea să fie un trădător şi trebuie
să-şi facă datoria faţă de ţară până la sfârşit. Prin astfel de exemple facem istorie, căpătăm o conştiinţă, ”Conştiinţa este singura oglindă care nu ne măguleşte, nici nu ne înşeală” spunea Cristina regina Suediei. Educaţia primită de el în şcoală se vede şi din certificatul de absolvire a 7 clase. Revenim la fragmente din scrisorile lui. În ultima parte a războiului, Bucureştiul era des bombardat şi nu mai prezenta siguranţă pentru populaţia civilă. Toţi care aveau unde să se ducă fugeau din faţa bombardierelor care zilnic loveau oraşul. Mama mea vitregă şi Lenuţa soţia lui Ion au venit la Bengeşti Gorj.
(Va urma)
Popescu Emanoil, Ploieşti, Fost profesor de istorie la Liceul Militar “Dimitrie Cantemir” Breaza

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here