Scrisoare deschisă, adresată Domnului Senator, Ion IORDACHE!

7587

Domnule Senator, Ion Iordache,
După unele momente de cumpănire şi de profundă reflecţie, dat fiind faptul că aş fi dorit să realizăm chiar un interviu interesant, cred eu, am decis ca în cele din urmă, să vă adresez această scrisoare deschisă, în primul rând pentru dovada de verticalitate şi de minimă decenţă, atunci când aţi demisionat dintr-un PNL cufundat în derizoriu, iar în cel de-al doilea rând, pentru faptul că numele dumneavoastră se leagă de înfăptuirea unor obiective importante, aşa cum ar fi şi asfaltarea drmului de la Urdari la Turceni, ca şi de ajutorarea unor familii nevoiaşe din judeţul nostru!
E foarte adevărat că prima prezenţă notabilă şi demnă de atenţia opiniei publice, aţi dovedit-o prin participarea la festivitatea de acordare a titlului de «Doctor Honoris Causa» de către Senatul Universităţii «CONSTANTIN BRÂNCUŞI» din Târgu-Jiu, Domnului General maior, medic şi profesor universitar dr., Ioan Sîrbu, un gorjean care îşi cinsteşte obârşia, pentru că spuneaţi atunci: ,,Am fost alături de un om apropiat sufletului meu, un OM care, la nevoie, a oferit necondiționat sprijin gorjenilor. Generalul maior, medic, profesor universitar şi doctor Ioan Sârbu a «sfințit» toate locurile prin care a trecut și le-a oferit din harul său. Născut la Piscuri, în Plopșoru, a cunoscut neajunsurile și sărăcia, dar și dragostea părintească nețărmuită”, dovedindu-vă în felul acesta, deschiderea şi chiar ataşamentul faţă de valorile autentice ale Gorjului nostru «istoric şi pitoresc», aşa cum îl definea Alexandru Ştefulescu. Imediat, după aceea, aţi fondat noul partid politic sugestiv intitulat: «Forţa Dreptei Gorj», format din parlamentarii liberali care au părăsit PNL, aceştia trecând de partea lui Ludovic Orban, momentul respectiv însemnând, fără îndoială, numai în plan politic, doar o iniţiativă legată de o anumită conjunctură, într-o situaţie asupra căreia nu aş dori să mă refer acum, pentru că nu sunt cel mai în măsură să fac acest lucru!
Pentru mine, domnule senator Iordache, mult mai demnă de luat în seamă este scrisoarea adresată primarilor gorjeni, în care prezentaţi amendamentele pe care le-aţi depus la Legea bugetului de stat pe anul 2022, în care precizaţi: ,,Consider că, dacă aceste amendamente vor fi votate, ajutorul primit de judeţul Gorj, va fi unul important şi vă va uşura misiunea în dezvoltarea comunităţii pe care o reprezentaţi!”, iar prin această scrisoare deschisă pe care v-o adresez acum, aş dori să aflu, dacă au fost votate aceste amendamente pe care le-aţi propus dumneavoastră, pentru că în caz contrar, iniţiativa rămâne doar un glas rătăcit în deşertul Saharei politice din România!
Personal, pot spune că am reţinut amendamentul privitor la ,,Iniţierea şi implementarea programului «Brâncuşi, eternul artist contemporan» – Promovarea regiunii şi valorificarea ofertei turistice”, un proiect capabil să demonstreze faptul că patrimoniul Brâncuşi înseamnă nu doar un obiectiv de interes turistic, dar şi o bază pentru elaborarea unei strategii de durată în crearea unui brand regional.
Domnule senator, nu vreau să vă redau cu acest prilej calificarea destul de superficială pe care un primar v-a acordat-o prin cuvinte jignitoare, după publicarea scrisorii dumneavoastră, eu nefiind în momentul de faţă un susţinător al iniţiativelor pe care le formulaţi ci doar un simpatizant, iar pentru că scrisoarea aceasta deschisă o adresez la exact la o lună după ce am scris despre Pericopa Evanghelică a «Dregătorului bogat – Păzirea poruncilor», adică, în Duminica a 30-a după Rusalii, cu mult respect, v-aş invita să lecturaţi cu mare atenţie şi să aprofundaţi această pildă a Mântuitorului Iisus Hristos, pentru că ea vă va deschide calea de a-L căuta mai întâi pe Dumnezeu, pentru ca îndemnul Dumnezeului iubitor de oameni să nu vă întristeze, ca pe acel dregător, ci să vă bucure şi să vă îndemne a căuta să mergeţi înainte, împreună cu acei oameni care pot să vă consilieze temeinic în tot ceea ce gândiţi să faceţi pentru gorjeni!
Vă doresc Sărbători Fericite alături de cei dragi, multă sănătate şi Sfântul Ioan Botezătorul, să vă fie un îndreptar de suflet, mai ales atunci când spune: «Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor!». LA MULŢI ANI!
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.