Maiestre, îmi cer iertare că îți deranjez odihna binemeritată, dar sper să-ți pară bine să afli ce se mai petrece pe lume și pe la Gorj.
Aș dori să ști că noi te numim Constantin cel Mare și Brâncuși Iscusitul pentru că numele Brâncuși vine de la cuvântul ,,brîncă” (adică mână) și de la verbul ,,a brânci” care înseamnă ,,a munci până la istovire”. Într-adevăr munca sisifică a fost forma ta de existență.
Scriu aceste rânduri azi, 19 februarie, când se împlinesc 145 de ani de la apariția ta mesianică pe această lume, aniversare ce prilejuiește gânduri frumoase exprimate de specialiști și de oameni de rând. Dar ce zic eu ,,aniversare” că noi te sărbătorim în fiecare zi, simțindu-ți prezența și forța de creație și gândire.
Nu știu dacă știi, dar omenirea ți-a rezervat un loc între cei trei titani ai lumii alături de Shakespeare (în literatură) și Bethoween (în muzică), considerându-se că operele tale profund românești au valoare universală.
Ai fost numit ,,părinte al sculpturii moderne”. Ești cu adevărat părinte al tuturora pentru că pe lângă operele inestimabile premergătoare sculpturii moderne ne-ai lăsat și scrieri valoroase presărate cu aforisme (învățăminte). Ex. ,,lucrurile nu sunt greu de făcut, e greu să te pui în situațiile de a le face”. Ne-ai lăsat ,,Masa Tăcerii” sugerându-ne să ne oprim o clipă și să stăm la masă și în tăcere să reflectăm profund asupra existenței și asupra rolului de Katharsis al operelor de artă. Pornind apoi pe aleea scaunelor ca pe un drum al vieții, ajungem la ,,Poarta Sărutului”. Intrând noi pe poarta purificatoare ajungem, ca-n basme, într-o lume minunată – lumea iubirii dătătoare de fericire și speranță de viață.
Mai vino maestre pe aci să vezi cum își unesc tinerii destinele în fața porții ca-n fața unui altar, jurându-și iubire veșnică.
Continuându-ne noi drumul pe ,,Calea Eroilor” ajungem la ,,Coloana Infinită”. Maestre, să fii mândru, așa cum suntem și noi, că această operă a devenit simbolul României, precum Turnul Eiffel pentru Franța, ori ,,Statuia Libertății” pentru America.
Privind coloana ne vine în minte înălțarea. Tu ne-ai învățat să ne ridicăm (să ne înălțăm) atunci când suntem căzuți și deznădăjduiți și cu atât mai înaripată e înălțarea când suntem fericiți. Am zis ,,înaripată”? Înseamnă că ne-ai învățat zborul spre înălțimi, spre cer, spre Absolutul Divin. Zborul, ah ce fericire cum frumos ai exclamat.
Noi vedem coloana ca pe o evocare psalmică a virtuților noastre morale.
Maestre, cuvintele sunt puține și sărace ca să poată cuprinde întreaga gratitudine ce ți-o purtăm așa că îți zicem ,,mulțumim foarte frumos”, cum se zice pe la noi.
Admirația noastră se referă doar la operele de la Târgu-Jiu pe care le vizităm, le studiem și încercăm să descifrăm câte ceva din infinita lor semnificație. Privim până ,,vedem” după cum ne-ai sfătuit.
Pentru celelalte opere lăsăm plăcerea altor locuitori ai planetei să-ți mulțumească.
Cine sunt eu? Sunt un gorjean modest care încearcă să continue tradiția creării operelor de artă în Gorj. S-au grăbit analiștii să scrie că-s al doilea Brâncuși, dar mai e până acolo.
Am înțeles că ,,ai făcut piatra să cânte” cu harul pe care l-ai avut și așa este. Mergând pe aleea din parcul orașului ni se pare că o frumoasă simfonie a vieții ne încântă urechea.
Eu am încercat să disciplinez piatra de râu, să o înfrățesc cu cimentul pe o verticală în formă de pasăre și să o fac să strige. Strigă să fie oamenii mai buni, aceasta fiind o necesitate stridentă a vremurilor noastre.
S-a mai spus că sunt un Brâncuși rămas acasă, și așa este, dar cu mintea și imaginația am pătruns în univers.
Opera ,,Strigătul” reprezintă gâtul și capul unei păsări imense al cărei corp este însuși globul pământesc.
Ea ne poartă pe corpul ei, sub aripa ei ocrotitoare într-un zbor infinit și sigur prin univers și singura ,,plată” pe care ne-o cere este să fim buni și să trăim în pace și armonie.
Ce zici, maestre, de îndrăzneala de a include planeta într-o operă de artă?
Deoarece în timpul fotografierii acestei opere a apărut un semn al Absolutului Divin sub forma unei comete frumos colorate în culorile curcubeului am simțit îndemnul de a continua, văzând în acest semn o binecuvântare.
Astfel, în ,,Grădina lui Ion” a mai apărut o operă închinată iubirii care, printre altele, sugerează că numai prin iubire necondiționată putem elimina ura dintre noi.
Am ,,zidit” și un fragment de coloană, o coloană întreruptă care atrage atenția că dacă nu suntem raționali și responsabili este posibil să vină apocalipsa. Mesajul ei subliminal este că viața trebuie apărată strașnic.
Maestre, simt așa o mângâiere pe creștet din partea ta.
Îți urez odihnă liniștită și îți promit în numele gorjenilor că vom continua să creăm artă, că vom încerca permanent să ne civilizăm, să luptăm și să muncim în așa fel ca să nu mai fim săraci, ca să fim pe placul tău.
Cu respect infinit, Ion Mălăescu
