Scriitori gorjeni de azi: Zenovie CÂRLUGEA

138

Poezia lui Zenovie Cârlugea este o meditaţie profundă asupra lumii şi existenţei, între care, de o realizare artistică aparte, sunt de menţionat artele poetice. De la vol. de debut, Fericirile (1994), în care meditaţia trimite la spiritul liturgic, ba chiar mai în profunzime, la „Zalmoxiile” dacice, până la vol. Ochiul înrourat (1999), această poezie cunoaşte mai multe etape, nu atât sub raportul fondului de idei, care circulă firesc de la un volum la altul, cât al configurării artistice.

Graţie unui acut simţ filologic şi unui real talent de a „ipostazia” liric trăiri şi idei, poetul trece, după experienţa „fericirilor” păgâno-filocalice (interesant fiorul de transcendenţă care le leagă), într-o nouă ipostază a meditaţiei, aceea a Deseninărilor de cleştar (1995) traducând sentimentul dolorific al lucidităţii extreme, în memorabile muzicalizări, experimentând fie versul sapho-adonic, fie iambul ori metrica populară, totul codificând o reflexivitate acută şi ideea de impas existenţial (Gheaţă la mal, 1996). Al patrulea volum, Foişor în Heliopolis (1997), marchează o nouă etapă, poezia rezultând din prelucrarea unui fond lexical ce aminteşte de vechile hrisoave, cronici şi scrieri religioase. Prezente şi aici, artele poetice dau măsura acestui lirism, plin de noutate şi substanţă precum în ciclurile: Herbul valah, Lumină lină, Călimara de jasp. De reţinut că în toată această trecere a poeziei din registrul arhaic religios la ipostaza neoanacreontică, poetul („deseninatul domn al ideii, principe serenissim al poeziei”) transfigurează artistic nu numai o experienţă de viaţă, dar şi o lume a ideilor, a culturii, a spiritului. Ochiul înrourat (1999), renunţând la accentele clasiciste ori la savoarea prelucrărilor lexical-sintagmatice, aduce în pagină o meditaţie gravă şi de larg orizont ideatic, specifică, de altfel, poeziei lui Z.C., precum în ciclurile „Armaghedon” şi „Rugul de celestină”.
După anul 2000, istoricul şi criticul literar Z.Cârlugea s-a dedicat unor scriitori de prim-plan, precum Macedonski, Eminescu, L. Blaga, T. Arghezi, dar şi vieţii şi operei lui C. Brâncuşi. Dacă pe Al. Macedonski îl analizează sub semnul barocului şi rococoului, văzând în baroc un mixtum compositum al tuturor tendinţelor literare prezente în operă, inclusiv încărcătura excesiv-decorativă (meraviglia) a acesteia, eseurile despre Eminescu subliniază coordonatele esenţiale ale operei (epopeea dacică, românismul etc.), acele „mitograme ale daco-românităţii”, în stare să explice o operă şi un destin de excepşie. Criticul refuză, cu accent polemic, ideea tot mai insistentă privind „asasinatul” maiorescian, dar şi pe aceea, la fel de excesivă, a „canonizării” poetului naţional. Un capitol întreg este dedicat „Prezenţei lui Eminescu în ţinuturile Gorjului”, în special sejurului din vara lui 1878 petrecut la conacul junimistului Nicolae Mandrea, din Floreşti – Ţânţăreni.
În privinţa lui Lucian Blaga, criticul a perseverat de la o licenţă (cu Eugen Simion, 1975) la un doctorat (cu Mircea Tomuş, 2004), augmentându-şi cercetarea cu alte cinci cărţi despre viaţa şi opera marelui Blaga: Studii, articole, comunicări, interviuri cu cei ce l-au cunoscut (de la Ovidiu Drimba, Gheorghe Pavelescu, Dimitrie Vatamaniuc, Al. Husar la Toma George Maiorescu, Gheorghe Grigurcu, Dr. Coriolan Brad), chiar un documentar, ilustrat cu creaţii din opera poetică, despre „Erotikon-ul blagian” (Gh. Grigurcu) îl propulsează pe Z. Cârlugea în rândul blagologilor de prim-plan. Dedicându-i două cărţi şi lui Tudor Arghezi, criticul cercetează legăturile cu Oltenia şi «oltenismul» atât de prezent nu numai în firea poetului ci şi în opera acestuia, memorabil fiind capitolul despre definirea specificului regional (Tudor Arghezi şi spiritul Olteniei, 2008). Cealaltă lucrare, Tudor Arghezi – un elogiu al Gorjului (2009), constituie o primă cercetare cu adevărat documentată privind originile gorjeneşti ale scriitorului şi legăturile sale cu Gorjul străbun (a doua secţiune a cărţii reproduce toate articolele argheziene pe această temă). Ca şi în cazul lui Blaga, volumele au fost foarte bine primite sub semnul «Arghezi redivivus» (Barbu Cioculescu, Gh. Grigurcu), obţinând valoroase premii naţionale.
Contribuţii însemnate în domeniul brâncuşiologiei (cf. referinţelor semnate de: Ion Pogorilovschi, Nina Stănculescu, Sorana Georgescu-Gorjan, C. Zărnescu ş.a.) marchează şi cele trei lucrări despre universalul Constantin Brâncuşi (Brâncuşi – azi, 2000; Brâncuşi – orizonturi critice,2009; Brâncuşi – studii şi eseuri, 2010), figură emblematică a artei moderne, invocată de exeget şi pentru definirea „spiritului pandur” în cadrul spiritualităşii oltene.
Dacă avem în vedere şi neobosita dăruire cu care editează din 2005 încoace trimestrialul de cultură „Portal-MĂIASTRA”, revistă tot mai cunoscută atât în plan naţional dar şi dincolo de fruntariile patriei, putem realiza personalitatea plurivalentă şi dinamică a unuia dintre cei mai valoroşi scriitori din literatura română de azi, mai cunoscut în domeniul cercetării literare (eseistică, critică şi istorie literară, publicistică) decât în acela al creaţiei literare propriu-zise, domeniu, iată, în care revine în forţă prin recentul volum Ochiul înrourat (665 pag.), editat în colecţia „Opera Omnia” la Casa de editură „TipoMoldova din Iaşi şi lansat zilele trecute la Târgu-Jiu, în prezenţa scriitorului Aurel Ştefanachi, directorul prestigioasei edituri din „dulcele târg al Ieşilor”.
Lucian Gruia

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here