Nu înțelesesem nicidecum de ce am fost numită, și a devenit un brand, „scriitoarea de la Jiu”, dar mă desparte foarte puțin de a deveni „eroina de la Jiu”, deși Ecaterina Teodoroiu, adevărata „Eroină de la Jiu, s-a remarcat în urmă cu un secol. Mulți ne-au mai asuprit pe noi, c-au fost greci, turci, nemți sau ruși, înainte, sau feudalii noștri și atunci și acum.
Este adevărat că învechirea unor persoane în posturi publice (și la U.M. Sadu și la Primăria Bumbești-Jiu) a dus la crearea unor feude ale posturilor ocupate, de cei care se închină și înclină lingușitor, la mai marii lor, pentru a rămâne cât mai mult stăpânii acestor posturi, dar, ca întotdeauna, vine o vreme când trebuie să-și plătească abuzurile făcute.
În ziua de 09 august 2020, am înțeles că cetățenii au dat Bumbeștiul, pe persoană fizică, că nu mai există instituții în Sadu și nici Consiliul Local.Până și cetățenii au devenit o simplă anexă! Noi, locuitorii acestui oraș, care plătim impozite și taxe locale, practic singurele venituri ale Primăriei, nu am avut voie să ne întâlnim în aer liber cu un avocat cu care să discutăm despre ,,Ordonanța de urgență nr. 108/2020 pentru completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice”.Am umblat cu o hârtie în mână la care s-a strâmbat edilul, nu că așa ar fi figura lui. Dacă acea cerere era introdusă, fără număr de înregistrare, într-o urnă, așa cum se procedează în Bumbești-Jiu, nu numai de când a început pandemia de Covid-19, ci cu mult mai înainte, când unuia îi este rezolvată „problema” de la poartă, iar la zece, deloc, că nu vrea nu știu cine „de când școala țigănească” a „solicitărilor nerezolvate” de funcționarii publici pentru care bietul om enervându-se, ajunge la primar, dar numai când primarul este în primărie. Asta cam o singură dată câteva ore la două săptămâni, dar țintit bine, ca omul să povestească despre proștii ăia din primărie… (că de n-ar fi primarul, nu s-ar rezolva nimic, cu toate că, de când cu pandemia, primarul nu a mai călcat prin singurul spital din oraș care aparținea administrației locale și nici măcar o mască nu i-a dat).Înțelesesem de săptămâna trecută că și uzina, în ceea ce privește activitatea de personal, este tot pe persoană publică. Ce parazitism dregătoresc, ar spune Dimitrie Cantemir!Nu suntem noi de vină că oameni care ocupă vremelnic posturi publice, fără principii politice, care trec de la o extrema la alta, pupând unde au scuipat și trecuți de curând de la PNL, respectiv PDL la PSD, se trezesc că li s-a născut nevoia de a considera totul al lor ca un bun propriu asupra cărora se pot considera nu administratori, nu angajați, ci oameni de afaceri și mai fac asta și haotic, fără prevedere legală. Haideți să fim o generație novatoare! Aveți cuvântul!Nimeni n-a știut niciodată ce este în sacul legat. Dar astfel de dinozauri ar trebui să aparțină preistoriei. Nu au aflat nici până acum, că nu mai este vorba de canibalism. Ne-ar mânca, dac-ar putea. Pe noi, care i-am pus acolo, în cazul primăriei sau i-am suportat acolo, în funcțiile pentru care nici formal nu au dat un concurs, ba au mai și scuipat pe cei ce iubesc oamenii. Și, să mai spunem ce-am aflat, fiindcă întâlnirea cu avocatul a avut loc totuși, cu toate că lista celor prezenți nu a fost completă, din cauza piedicilor puse de cei cu puteri decizionale, ca răzbunare pe oameni, că vezi Doamne, nu mai cred în ei ca în soare. Ba au crezut oamenii, au crezut până au ajuns la Uzina Sadu în „sapă de lemn”. Știe cineva ce salariu este la Uzina Mecanică Sadu? Real, nu aglomerat cu impozite trecute la angajat de la angajator și sigur neplătite și pentru care vom suferi că nu cerem socoteală conducerii fiindcă n-avem sindicat. Tocmai Uzina Sadu, sâmburele sindicalismului în Județul Gorj, care a dat și primii deputați în Marea Adunare Națională, tocmai pentru ca ei, care fuseseră la București muncitori din tată-n fiu, știau ce înseamnă SINDICAT.„Un prost adevărat nu se îndoiește niciodată de el”. Răspunsurile au fost ferme: nu, nu și nu!Tot ceea ce face un om face numai ca „reprezentant” al „Sfintei Treimi”, iar dacă am conștientiza acest lucru mai bine, cred că am avea altfel de viață. N-aș spune ce, dar o forță puternică mult peste puterile mele mă face să vin spre dumneavoastră, să ne alăturăm durerile, deoarece munca la uzină a fost grea, și după atâta trudă, pensia nu este un lux, mai ales că cei care au ocupat înaintea noastră aceste posturi sunt deja „sătui de pensie”. Să nu rămână acestea doar amintiri că „a fost odată”. Haideți în POVESTEA mea, CUM SPUNE FACEBOOK-UL! La Uzina Sadu sunt posturi multe vacante. Inclusiv cel de Șef Personal, fiindcă nu a dat nimeni niciun concurs pentru a-l ocupa. Ce să mai vorbim de administratorul local pentru care nu mai contează că vrem și noi, nici mai mult nici mai puțin, decât ce se cuvine unor plătitori de impozite! La 9 august 2020 voiam să ne întâlnim, în mod legal, cu masca pe figură, cu distanțarea fizică, impuse de măsurile actuale pentru prevenirea îmbolnăvirii de Covid-19, cu un avocat, (deși eram reticenți, dar avem acum o lege favorabilă tuturor). Casa de Pensii Gorj și Serviciul Personal de la Uzina Sadu, în loc să ne comunice o listă cu angajați ai uzinei care pot beneficia de OUG 108/2020, aceasta lege lejeră, fără norme de aplicare, dar cu o unică condiționare, 25 de ani în domeniul de activitate CAEN 2540, ADICĂ EXACT AL Uzinei Sadu, care nu face diferențe între angajați, cum se face la Biroul Personal al Uzinei Sadu și se trăiește cu spaima că vor fi descoperite mizeriile, a dat un singur răspuns: „Se aplică tot pentru cine s-a aplicat și până acum”! VĂ PLACE? V-A PLĂCUT RĂSPUNSUL? Agenda Primăriei e diferită de a noastră, a cetățenilor, iar „politică de personal” Uzina Sadu nu mai are de prea mult timp.Cum am devenit din „Scriitoarea de la Jiu” „Eroina de la Jiu” vedeți, dar cum am devenit „cățeaua incendiară” în condițiile în care, pentru a proteja pe șefa personalului de multitudinea de solicitări ale angajaților pentru aplicarea OUG 108/2020, le-a fost interzisă intrarea în pavilionul administrativ. Acesta nu este proprietatea nimănui din conducerea uzinei, iar eu am reușit să înregistrez sute de solicitări din partea angajaților uzinei. Cum am reușit? Vă voi spune în viitor.
Cățeaua incendiară
Este povestea sfârșitului Castrului Roman. Desigur că asuprirea celor 2.000 de soldați romani care mâncau, ca toți asupritorii, sudoarea bumbeștenilor şi bârleștenilor, porcenilor, tuturor celor din zonă (animalele lor, grânele lor, băutura lor, agoniseala lor) era greu de suportat și bârleștenii au fost (se spune) cei ce și-au propus să găsească o metodă de a termina cu acești asupritori rămași aici și după retragerea romanilor. Au început o observare atentă de către localnici, o spionare a romanilor, în adevăratul sens al cuvântului: zi şi noapte se înlocuiau în a observa cine intră şi cine iese din castru. Singura ființă din afara castrului care intra înăuntru era o cățelușă: intra noaptea și ieșea ziua. Care a fost ideea localnicilor? Au uns-o cu toate cele necesare pentru a provoca un incendiu, știind că în interiorul castrului multe din dotări erau de lemn. Au prins cățelușa când a ieșit ziua din castru. De picioare au legat-o cu materiale textile, unse cu diverse substanțe pentru a lua foc, pe post de fitil, pentru a putea declanșa incendiul. Seara, cățelușa, după obiceiul ei, a intrat în castru, cu coada aprinsă. De această dată pentru ultima oară. Ceea ce a urmat este lesne de înțeles: cățelușa a provocat incendiul care a dus la deschiderea porților castrului în toiul nopții de către romanii buimăciți de somn. Au ieșit de-a valma afară din castru. Buimăciți cum erau, au fost bumbăciți de localnici, iar cei rămași în viață, dacă au mai rămas, și-au luat tălpășița… până la următorii asupritori care nu i-au lăsat pe localnici să trăiască în pace.
Victoria STOLOJANU
