Screciu: ,,Nu trebuie să ne sfidăm adversarii”

959

Fundașul oltenilor, Vladimir Screciu (23 de ani), a revenit printre ,,tricolori” pentru meciurile cu Belarus și Andorra. Jucătorul Universității Craiova vrea șase puncte din următoarele confruntări din preliminarii. Fostul căpitan de la tineret anticipează un prim duel aprig, dar nu subestimează nici ultima clasată din Grupa I.„Ne așteaptă două meciuri destul de grele, mai ales cel cu Belarus pentru că e în deplasare. Israel a obținut două victorii în prelungiri cu Belarus. Gândul nostru e doar la victorie și vom da tot ce avem mai bun pentru a lua cele trei puncte. Nu cred că reprezintă un avantaj acest lucru (n.red. faptul că meciul se joacă la Budapesta). Jucăm fotbal și ne gândim la cele trei puncte, chiar dacă se joacă pe un teren neutru. Trebuie să luăm meci cu meci, contează foarte mult, e foarte bine că suntem neînvinși. Vrem să o ținem pe aceeași linie, dar nu trebuie să ne sfidăm adversarii. Trebuie să îi analizăm foarte bine și sperăm să câștigăm”, a declarat Vladimir Screciu pentru Digi Sport.
Meciul cu Belarus are loc joi, 12 octombrie, de la ora 21.45.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.