Şcolile din Gorj au trecut cu bine de evaluările ARACIP

535

Zeci de unităţi de învăţământ din judeţul Gorj au fost sau vor fi evaluate luna aceasta de către Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii Învăţământului Preuniversitar (ARACIP), în cadrul proiectului „E_sistem Calitate”, derulat de Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Gorj. Până în prezent, toate şcolile înscrise în proiect au trecut cu bine de evaluări.

De la sfârşitul lunii octombrie, mai multe unităţi de învăţământ din judeţul Gorj au trecut prin lupa experţilor ARACIP, ca urmare a implicării a acestora în proiectul POSDRU „E_sistem Calitate”, proiect în care Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj are calitate de partener. În total, în proiect sunt implicate peste 70 de şcoli din judeţ. Marea majoritate a acestora au reuşit să treacă cu bine de evaluările ARACIP. „Numai săptămâna trecută au fost evaluate 35 de unităţi de învăţământ şi urmează alte 15. Sunt verificate, printre alte, spaţiile şcolare, rezultatele comparative la evaluările naţionale pe ultimii trei ani, normele de pază şi securitate, numărul de elevi pe spaţii şcolare, cum sunt folosite spaţiile şcolare, condiţiile oferite, portofolii ale elevilor, ale profesorilor, etc.. Evaluările se fac gratuit, costurile fiind achitate prin intermediul proiectului. Toate unităţile evaluate până în prezent au obţinut aviz de funcţionare”, a precizat Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj. Obiectivul general al proiectului „E_sistem Calitate” constă în creşterea calităţii sistemului de management din unităţi de învăţământ preuniversitar şi din instituţiile cu funcţii de conducere şi coordonare în domeniul educaţiei la nivel judeţean, prin dezvoltarea şi implementarea de instrumente manageriale inovative de gestionare unitară şi coerentă, în vederea creşterii calităţii serviciilor de educaţie şi formare profesională iniţială. Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP) este organismul a cărui sarcină este de a supraveghea ca fiecare instituţie de învăţământ din ţară să îndeplinească cerinţele minime obligatorii care să-i permită desfăşurarea activităţii de furnizare a educaţiei. Întregul proces de evaluare îşi propune constatarea unor eventuale probleme şi deficite în şcoli în scopul de a găsi cel mai bun mod de a fi remediate sau îmbunătăţite.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here