Școli fără apă și cu toalete în curte. Controale în Gorj

1477

Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Mihai Fifor, a cerut, luni, prefecţilor o situaţie cu toate unităţile de învăţământ care nu deţin autorizații sanitare și de incendiu. Prefectura Gorj, alături de alte instituţii cu atribuţii de control, a demarat de luni, 19 august, verificări în unităţile de învăţământ din judeţ. Încă avem zeci de școli fără apă potabilă și cu toalete în curte, potrivit unei situații întocmite de Ministerul Educației Naționale.

Instituția Prefectului Gorj are termen până vineri să prezinte situația școlilor care funcționează fără avize de la Direcția de Sănătate Publică și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gorj. „Până vineri, doresc o situaţie cu fiecare UAT în parte, cu fiecare subunitate de învăţământ care nu are aviz DSP, cu cauza pentru care nu are acest aviz, cu măsuri care se pot lua, pentru a putea să avizăm din punct de vedere al sănătăţii publice aceste unităţi de învăţământ. Acolo unde nu avem apă potabilă, vreau să ştiu, pe lângă situaţia pe care am cerut-o cu toaletele, îmi trimiteţi situaţia cu fiecare unitate de învăţământ care nu are apă potabilă în momentul de faţă şi, totodată, până miercuri, un plan de măsuri să vedem cum putem să asigurăm apă potabilă pentru unităţile de învăţământ unde nu există”, a declarat Fifor, la o videoconferinţă organizată la sediul MAI.

Zeci de școli, cu probleme
În judeţul Gorj încă mai sunt şcoli fără apă potabilă și canalizare și cu toalete în curte. Într-un răspuns la o interpelare a unui deputat din Vâlcea, Ministerul Educației informa, în luna februarie, că în țară sunt 1.489 de asemenea școli, 43 dintre acestea regăsindu-se în Gorj.
Patru echipe mixte de control, constituite la nivelul Prefecturii Gorj, verifică în această săptămână unităţile şcolare din întreg judeţul.
Primele inspecţii au avut loc luni, reprezentanţii instituţiilor cu atribuţii de control din județ dorind să afle cât de pregătite sunt şcolile să-şi primească elevii în noul an şcolar.
Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, Daniel Breaz, care deţine interimar portofoliul Educaţiei Naţionale, a subliniat că este foarte important ca, din punct de vedere al sănătăţii publice, şcolile să deţină aceste avize. „Chiar dacă a rămas o perioadă foarte scurtă până la începerea anului şcolar, vom găsi cele mai bune soluţii astfel încât să putem lua măsurile pentru ca toate şcolile din România să fie pregătite şi să fie conforme cu tot ce trebuie pentru începerea anului şcolar. Este extrem de important ca fiecare şcoală din România, în următoarea perioadă, să fie şi să poată să atingă standardele necesare pentru buna desfăşurare a activităţilor”, a afirmat Breaz, la videoconferinţă.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here