O școală din comuna gorjeană Bălănești, închisă în urmă cu mai bine de un deceniu, urmează să fie reabilitată, modernizată și transformată într-un centru multifuncțional pentru persoane aflate în situații de risc social. Centrul va fi destinat atât adulților, cât și copiilor.
Școala Primară nr. 2 din satul Bălănești își va schimba destinația în „Centru multifuncțional pentru persoane aflate în situații de risc social pentru adulți și copii”. Lucrările se vor efectua cu fonduri europene, prin programul PNDR.
„Aici li se va oferi bătrânilor asistență medicală și vor desfășura o serie de activități recreative, cum ar fi șah, tenis, table, rummy, o să aducem laptopuri, televizor, iar în jurul centrului va fi amenajat un părculeț de distracție. Avem multe persoane vârstnice și singure”, spunea Ovidiu Pungan, primarul comunei Bălănești.
Centrul se adresează inclusiv copiilor sau altor persoane care se află în dificultate. Copiii își vor putea pregăti aici temele și vor putea participa la activități recreative și de socializare.
Investiția se ridică la circa 450.000 de lei, fără TVA. „Lucrările presupun următoarele tipuri: rezistență, arhitectură, instalații electrice, termice și sanitare, racorduri utilități”, se arată în caietul de sarcini.
Constructorii interesați de lucrare au termen până pe data de 10 august să depună ofertele sau cererile de participare.
I.IRINOIU