Școala românească între nepricepere, haos și mediocritate

936

Cu ceva timp în urmă am scris despre numărul mare de miniștri care au ajuns la cârma Ministerului Educației în ultimii 30 de ani. O situație absolut nefirească într-o țară normală, sau mai exact amar de timp pierdut degeaba, dar și mai gravă este decăderea învățământului românesc pierdut tot mai mult în degringoladă și mediocritate. Și trebuie să spunem cu mare supărare cum și această felie de societate din țara noastră a ajuns să fie coordonată de oameni fără aplecare pentru educație și de ce nu, fără pregătire serioasă în domeniu, blazați, mediocri și nici cu o prea multă școală didactică.
Iar dacă de câțiva ani încoace cunoștințele de 5 și 6 au ajuns să fie și mediile salvatoare la evaluările naționale și la admiterea în treptele următoare de pregătire profesională și cultură generală, ajungem la concluzia că reprezintă până la urmă și nivelul de pregătire al guvernanților și a multora dintre formatorii instrucției și educației școlare, obișnuiți cu acreditări și specializări dobândite inclusiv prin doctorate trase la xerox prin copy and paste, în ultima vreme tot mai mult scoase la iveală. Și cum și anul școlar 2020/2021 a demarat la fel de prost gândit și nu pentru cei care gândesc, iată că penibila echipă de la Ministerul Educației, vădit nepregătită și politizată în canoanele ,,României normale și educate”, dându-și cu stângu-n dreptul, a venit cu niște propuneri, care în loc să mai salveze și ce se mai poate, diluează și mai mult sistemul și performanțele școlare. Asfel continuă să nu fie pusă în prim-plan pregătirea și perfecționarea profesională, psiho-pedagogică și metodică a cadrelor didactice, după cum nimic nu se spune despre adaptarea manualelor la nivelul cerințelor și nivelului de pregătire al elevilor. Cu atât mai mult, nu se pune în discuție relația de lucru și flexibilitatea empatică educator-elev, cu accent pe implicarea formativă și creativă a elevului la lecție, pe interdisciplinaritate și legarea cunoștințelor teoretice de cele practice. Adică, se procedează în continuare la tipare învechite de predare-învățare, adesea pe memorare, mai ales de însușire repetitivă de cunoștințe perisabile, insignifiante în procesul de pregătire și formare a personalității elevului, și în cele din urmă a viitorului absolvent. În schimb se fac ,,eforturi” pentru a se diminua până la diluare studierea istoriei patriei, ceea ce nu înseamnă altceva decât să distrugi coloana vertebrală a neamului românesc. Mai mult, elevii nu cunosc nici istoria și geografia localităților în care s-au născut și trăiesc, nu au cunoștințe, fie și sumare, despre marile valori și personalități locale și evident ale României, dar stau bine la capitolul – cunoștințe despre mofturi, fițe, impoliteți, maneliști și alte personaje închipuite ce jonglează în viață cu apucături de prost gust și golite de minimum conținut de cultură și civilizație socio-umană.
Altfel spus, continuăm să desfășurăm în școli un învățământ anchilozat și cu puține trebuințe de viață, manualele sunt și ele depășite, neatrăgătoare, insuficiente dar și puțin folosite de către elevi, aceștia rezumându-se la ceea ce le predă omul de la catedră, sau ce trebuie să scrie din conținutul lecției. Adică fără o motivație aplecată la noile cerințe ale vremurilor prin care trece și societatea românească, mai exact se continuă cu lecții și cunoștințe pe care elevii le uită repede, rămânând fără o acumulare benefică în cultura lor profesională și generală. În fine, dar nu în ultimul rând, învățământul din România, îngrădit politic și economic, în special în mediul rural, se zbate de ani de zile în condiții materiale și de studiu inacceptabile, multe unități școlare funcționează cu profesori necalificați, abandonul școlar a devenit o boală nevindecabilă, mai ales în condițiile în care România, mai ales la sate, se confruntă și cu un fenomen grav, de depopulare rapidă. Rămân astfel puțini din puținii copii cu interes pentru învățătură, din care cei mai dotați, peste ani iau și ei calea străinătății, din motive de acum arhicunoscute. Or, străbătând această dramatică cale a învățământului românesc la care, de 30 de ani încoace, reacțiile autorităților statului sunt neghioabe, surde și oarbe, la ce se mai pot aștepta generațiile tinere de azi și de mâine pentru viitorul lor? Iar de aici ce se va întâmpla și cu România, va dispărea ca națiune? Și când facem astfel de afirmații, ne gândim cu multă îngrijorare la ceea ce se întâmplă și în învățământul superior, dominat și acesta tot mai mult de dorință materială și de profit a unora în vreme ce calitatea pregătirii absolvenților în multe cazuri lasă de dorit, acreditările sunt fără un suport științific viabil, plagiatele și impostura obținerii doctoratelor au devenit de notoritate, șamd. Și să ne mai mirăm că ajung să coordoneze un domeniu sau o felie de societate oameni fără o pregătire serioasă și incapabili să aducă valoare și beneficii comunității, mai mult decât atât unii chiar fără vreo brumă de școală, dar puși acolo pe criterii și interese politice. Or prin modul acesta nefericit de ,,promovare” s-a ajuns deja să ia locul valorilor nonvalorile, circuitul acesta aberant și distrugător pentru țară, prinzând în tentaculele lui funcții și decidenți până la cele mai înalte demnități ale statului român. Și gravitatea situației capătă proporții, amestecându-se într-un amalgam pernicios neștiința cu imoralitatea și mojicia, asistând mereu, spre disperarea noastră, a muritorilor de rând, cum astfel de indivizi ne persiflează cu tupeu și nerușinare de pe ,,sticlă” și de oriunde de cum și cât suntem noi, ,,boborenii”, de fraieri, în vreme ce ei fură de 30 de ani încoace România, jonglând cu maldăre de euroi pe spinarea amărăștimii naive și credule. Și acum, cei aflați la putere, în cârdășie cu opoziția își dau mâna pentru a gratula pe ,,jmecherii” de pe toate palierele jafului național și cu pensii speciale, de ,,servici” și alte privilegii oneroase, dar refuză să stimuleze natalitatea în țară, între altele și creșterea alocațiilor pentru copii, condamnând din start viitorul lor și evident existența ființei noastre naționale.
În schimb, pentru că se apropie din nou alegerile, locale și parlamentare, ne trezim iarăși cu încălzirea acelorași ,,ciorbe politice” acre și amare, ajungând să ne vorbească și să promită marea cu sarea tot felul de indivizi încrâncenați, de țațe și țățoi de josnică moralitate, cu afaceri oculte și divorțurile la zi, înjurându-și după rețete proprii adversarii politici, iar pe de altă parte milogindu-se la prostime să le mai dea un mandat și o simbrie grasă din buzunarul statului. Pentru că odată ajunși la borcanul cu miere știu bine că, prin insolență și impostură, reușesc să-i mai păcălească și jumulească pe creduli. Poate de aceea și revin pentru o imagine și mai clară a rezultatelor în timp a școlii românești, desprinzând din ansamblul celui mai recent clișeu, pe cel cu România Normală și Educată, ediție revizuită, 2019. Și putem vedea fără vreo exagerare doar umbrele ciudate din țara în care trăim și așezate de zi cu zi alături de generoasele breaking news și fake news. Altfel cum poți să-ți explici între altele, că pentru Ziua Brâncuși, la 144 ani de la nașterea genialului sculptor, noul ambasador al artistului a fost desemnată, spre rușinea ministrului Culturii, dar nu numai, o persoană, care dincolo de unele calități ale sale în muzică, nu are valoarea și notorietatea adevăraților creatori și promotori din domeniul culturii noastre naționale, cu atât mai mult vreo tangență cu viața și opera lui Constantin Brâncuși? Or, în felul acesta mai poate să ne fie cu mirare că în fruntea ministerelor învățământului, educației și culturii sunt promovate persoane doar pe criterii politice și nu specialiști dedicați, care sfințesc meseria și locul de muncă? Altfel spus, ne afundăm tot mai mult în sfera hilarului la nivel de educație, făcând aici și o paranteză care nu are neapărat legătură cu moldoveanca noastră de peste Prut, Irina Rimes, ci pentru că a devenit un ciudat și nefiresc obicei de tipul capuchehaialei (ambasadori de situație străină, dinafara țării). Și aceasta pleacă chiar de la președintele României, K. W. Iohannis, care nu găsește de cuviință și nu are încredere în numirea unor ambasadori din rândul diplomaților români, ci trimite ambasador în Israel în persoana lui Radu Ioanid, din Washington, după cum spuneam de situație străină și din afara țării, mai exact cel care nu o dată a vorbit despre profilul antisemit al României?!) Așa procedează actualul președinte, precum făceau și unii domnitori când își alegeau reprezentanții diplomatici la Înalta Poartă, de regulă din lumea grecească de la Constantinopol. Același lucru s-a petrecut și cu numirea ambasadorului României în Germania, oferindu-li-se în grabă, la apelul de seară, celor doi cetățenia română. Deci ce să mai înțelegem de aici, că românii nu au capacitatea de a rândui cum se cuvine treburile demnităților publice și diplomatice, scoțându-se din joben doar persoane de altă etnie, iar românii să fie umiliți și să se mulțumească doar cu statutul de slugi și chiriași la ei acasă?
În fine, nu putem să încheiem aceste comentarii despre învățământul românesc și implicit despre educație, fără a ne exprima profunda îngrijorare la cele ce se întâmplă de multă vreme în societatea românească. Adică în școli se învață tot mai puțin, procedându-se și la o educație precară, de unde înstrăinarea, violența și consumul de droguri au devenit obiceiuri devastatoare pentru viața multor tineri. Apoi peste tot în țară este haos, mafiotism și predăciune, iar bunăoara, cazul Caracal inspiră și capătă tot mai mult forme extrem de periculoase pentru viața oamenilor. Cu atât mai grav cu cât instituțiile statului român se găsesc de multă vreme într-un proces degradant de compromitere și disoluție, justiția aflându-se, din păcate, complice la majoritatea abuzurilor și ilegalităților săvârșite. De altfel, în România clanurile de politicieni, mafioți și interlopi fac legea, furturile și crimele se țin lanț, de jos și până la cele mai înalte vârfuri ale puterilor în stat după cum este de necrezut cum din noianul de știri care ,,ne afectează emoțional” se desprind cele cu polițiști bătuți și cu procurori mână-n mână cu infractorii și care sub atenta supraveghere a statului de drept și ,,paralel”, dau notă maximă unui trist peisaj al României de azi. Altfel, fără vreo exagerare, suntem obligați fiecare dintre noi să ne ducem existența precară, trăindu-ne viața până la capătul destinului ei. Și o trăim așa cum o avem, nevoiți a recunoaște că trăim în România cu amar și durere, sau cum le place unora dintre ,,prietenii” impuși de aiurea, dar și prea ,,marilor și cinstiți diriguitori de țară” care știu și de ce trebuie să ne prăbușim ca națiune, nesfârșitul crizelor politice interne fiind o primă dovadă.
Aceasta este, din păcate, fața reală a învățământului și culturii românești din cei 30 de ani de perversă democrație, iar după cum se vede și mai ales se simte, cu urmări atât de nefericite asupra prezentului și viitorului tot mai sumbru al României. Iar când ajungi în situația de a fi corigent la educație, ridicând la rang de artă în viață un comportament de toată rușinea, ce umbrește orice urme de omenie și bun simț, așijderea impostura, nedreptatea, necinstea, ura viscerală și dezbinarea între oameni, etc, toate parcă trase la xerox în manifestarea lor cu o precizie absolută, atunci la ce te mai poți aștepta astăzi în țara noastră? Să nu fim încă conștienți ca națiune despre cei care poartă în cea mai mare parte vina aruncându-ne la marginea lumii civilizate, dar mai cu seamă să nu avem putința și dorința de a ieși din această decădere educațională, culturală, morală și spirituală, regăsindu-ne drumul spre normalitate? Mare păcat…
Prof. VASILE IROD

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here