Școala Gimnazială „Constantin Săvoiu” din Târgu-Jiu, cunoscută și sub denumirea Școala Nr. 8, a dat startul înscrierilor în clasa pregătitoare, punând la dispoziția celor mici 125 de locuri. Înscrierile se încheie pe data de 17 martie.
De la an la an, tot mai mulți părinți aleg să-și înscrie copiii la Școala Gimnazială „Constantin Săvoiu” din Târgu-Jiu. Anul trecut, solicitările pentru clasa pregătitoare au depășit numărul de locuri disponibile. Pentru noul an școlar sunt pregătite cinci clase, înscrierile finalizându-se pe 17 martie. “Înscrierile la clasa pregătitoare au început de luni, 27 februarie, și vor continua până pe 17 martie. Am pregătit 125 de locuri, adică vom avea 5 clase. Îi așteptăm atât pe cei care fac parte din circumscripția noastră, cât și pe cei din afara circumscripției. Anul trecut, pe 5 clase am avut 150 de copii înscriși și am cerut maximizarea numărului de elevi din clase; deci avem clase de câte 30 de elevi, ceea ce vorbește multe despre munca din școala noastră și despre rezultate”, a declarat Violeta Dulubei, directorul Școlii Gimnaziale „Constantin Săvoiu” din Târgu-Jiu. Trebuie precizat faptul că această unitate de învățământ dispune de o bază materială suficient de dezvoltată și de cadre didactice bine pregătite, astfel încât elevii să dispună de cele mai bune condiții pentru a avea rezultate de excepție.
Minodora Sucea