Școala Gimnazială Sâmbotin participă anul acesta la Climate Action Project 2021

1210

În perioada 27 septembrie – 4 noiembrie, cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale Sâmbotin, comuna Schela, împreună cu elevii și preșcolarii, s-au alăturat proiectului global Climate Action Project. Proiectul se desfășoară anul acesta în 146 de țări, fiind implicați mai mult de 2 milioane de elevi și profesori.
În ultimii ani, proiectul a fost prezent în relatările mass media din toată lumea, în special pe canalele CNN, BBC și National Geographic, fiind susținut de către lideri mondiali și personalități din toate colțurile lumii. Anul acesta, organizația Take Action Global colaborează cu programul Climate Champions de la Cartoon Network. Proiectul se va încheia cu un eveniment global online pe data de 4 noiembrie, transmis pe diverse canale media și rețele de socializare și susținut de Prințul William, Duce de Cambridge.
În cadrul acestui proiect, elevii și preșcolarii Școlii Gimnaziale Sâmbotin, sub îndrumarea cadrelor didactice, au desfășurat mai multe activități menite să scoată în evidență importanța protejării planetei noastre. Printre cele mai reușite activități se numără plantarea de copaci, realizarea de decorațiuni din materiale recuperate și reciclate, discuții în cadru organizat, brainstorming pentru a identifica probleme și soluții pentru comunitate, acțiuni de ecologizare. Koen Timmers, co-fondatorul proiectului, afirmă că “tinerii au capacitatea de a face mult mai mult decât a învăța despre schimbările climatice. Aceștia pot găsi soluții la problemele comunității lor, iar prin mici acțiuni îi pot inspira și pe apropiații lor să își schimbe stilul de viață.“
Project’s website: www.climate-action.info EarthProject app: www.earthproject.org/app
C.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here