La Școala Gimnazială „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu a avut loc, recent, etapa județeană a celei de-a IV-a ediții a Concursului Național de Matematică „Micul școlar”, la care au participat 334 de elevi din tot județul.
La finele săptămânii trecute, Școala Gimnazială “Ecaterina Teodoroiu” a fost gazda Concursului Național de Matematică “Micul Școlar”, un concurs adresat elevilor de la clasele pregătitoare până la clasele a IV-a și la care au participat, la această a IV-a ediție, 334 de elevi din școlile gorjene.
Încă de la primele ore ale dimineții zilei de concurs, elevii participanți, însoțiți de părinți și alături de profesorii coordonatori, au sosit în curtea școlii și cu emoție au pășit în sălile de clasă așteptând cu nerăbdare subiectele de concurs. Toate grijile și emoțiile au dispărut, în momentul în care elevii au primit subiectele și imediat au trecut la rezolvarea lor, pentru care timpul de lucru a fost de 60 min. la clasele pregătitoare și clasele I, în timp ce elevii claselor a II-a, a III-a, respectiv a IV-a au avut la dispoziție două ore pentru soluționarea subiectelor.
Din spusele organizatorilor, acest concurs este o competiție prin care se dorește dezvoltarea gândirii elevilor, precum și apropierea lor de matematică, pe care profesorii implicați o fac din pasiune, pentru a-i învăța pe copii să gândească logic. După încheierea concursului, elevii hărnicuți și profesorii îndrumători au primit cu căldură felicitările organizatorilor școlii gazdă a competiției, care la rândul lor, împreună cu conducerea școlii, s-au implicat exemplar pentru ca acest concurs să se desfășoare în condiții bune, iar după corectarea lucrărilor de către o comisie desemnată în acest scop, urmând să aibă loc și premierea elevilor cu diplome. Concursul de matematică “Micul școlar” va continua cu etapa națională pe data de 7 Mai, iar Școala Gimnazială „Ecaterina Teodoroiu” va fi, din nou, gazdă a acestui eveniment care s-a dovedit a fi un succes.
Cristina Răscol