Școala Gimnazială ,,Ecaterina Teodoroiu”, campanie pentru prevenirea abandonului școlar

1274

* Proiectul ADS – Un nou început

Prin demararea proiectului ,,ADS 2020 – Un nou început”, desfășurat la nivelul Școlii Gimnaziale ,,Ecaterina Teodoroiu” se dorește creșterea numărului de persoane școlarizate.

Cadrele didactice au comunicat că pentru realizarea acestui obiectiv, coordonatorii proiectului, Cristinel Gîrdu și Livia Zamfir, însoțiți de reprezentantul Consiliului Județean, Alin Bobu și de cadrele didactice implicate în proiect au inițiat o campanie la nivelul cartierelor din împrejurimile școlii pentru a informa, a sprijini și a consilia toate persoanele dornice și facă parte din acest proiect, dar și a cursanților deja înscriși.
Proiectul se adresează tuturor persoanelor care au abandonat școala, sau care nu și-au finalizat educația obligatorie, aceștia fiind îndrumați în vederea reintegrării în procesul educațional.
Campania de promovare în comunitate a proiectului a avut o influență pozitivă datorată numărului mare de persoane interesate de această modalitate de reluare a studiilor.
Prof. Dr. Cristi Gîrdu, Manager proiect, ID135412

Inspectoratul Școlar Județean Gorj, în calitate de beneficiar al proiectului, a primit finanțare pentru derularea proiectului ADS 2020-UN NOU ÎNCEPUT! – POCU/665/6/23/135412– programe de a doua șansă pentru tineri și adulți, privind îmbunătăţirea competențelor personalului didactic din învățământul preuniversitar în vederea promovării unor servicii educaţionale de calitate orientate pe nevoile elevilor şi a unei şcoli incluzive, pentru cursanţii înscrişi în cadrul Programului ,,A doua Şansă”.
Obiectivul general al proiectului constă în realizarea unor seturi de acțiuni ce participă la obiectivele specifice ale programului „Măsuri de educație de tip a doua șansă”,
O.S.6.4. – Creșterea numărului de tineri care au abandonat școala și de adulți care nu și-au finalizat educația obligatorie care se reîntorc în sistemul de educație și formare, inclusiv prin programe de tip a doua șansă și programe de formare profesională și
O.S.6.6. – Îmbunătățirea competențelor personalului didactic din învățământul preuniversitar în vederea promovării unor servicii educaționale de calitate orientate pe nevoile elevilor și a unei școli incluzive.
Prin activitatea A2 – Îmbunătățirea competențelor personalului didactic din învațământul preuniversitar și a personalului de sprijin și didactic auxiliar Proiectul ,,ADS 2020 – un nou început!” răspunde necesității îmbunătățirii competențelor de predare și tehnice ale cadrelor didactice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.